(VIDEO) Părintele Petru critică obiceiurile de Blajini: Cimitirul este dormitorul celor răposați, nu se pun răcituri și frigărui pe morminte. Doar câteva lucruri sunt permise

 (VIDEO) Părintele Petru critică obiceiurile de Blajini: Cimitirul este dormitorul celor răposați, nu se pun răcituri și frigărui pe morminte. Doar câteva lucruri sunt permise
0Shares

Părintele Petru Storoja, parohul bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din Chișinău, a reamintit despre regulile de comportament la cimitir, de Paștele Blajinilor și a enumerat acele puține lucruri care sunt permise să fie aduse și puse pe morminte. „Cimitir din limba greacă înseamnă dormitor. Cine mămâncă în dormitor friptură sau frigărui? Nimeni. Păstrăm cimitirul ca pe un loc sfânt”, a menționat părintele, în cadrul emisiunii DEmintede la Unica, scrie UNIMEDIA.

Părintele Petru Storoja a fost întrebat dacă este adevărat că nu trebuie să se ia nimic de pe morminte, deoarece este o energie moartă.

„Pe morminte nimic nu se pune. Se duc la cimitire în ziua pomenirii morților, după Paște și încep a pune pe morminte răcituri, frigărui, pulpe de cucoș, carne etc.

La cimitir se aduc câteva lucruri: cozonac mirositor, care simbolizează trupul îmbălsămat al Mântuitorului, se aduc ouă roșii, agheasmă, tămâie, busuioc și flori vii. Nu flori artificiale, din coroane. Ce am face dacă un tânăr i-ar da unei domnișoare flori artificiale? Se aduc flori vii la cimitir.

Ce înseamnă cimitir din limba greacă? Înseamnă dormitor. Cine mămâncă în dormitor friptură sau frigărui? Nimeni. Păstrăm cimitirul ca un loc sfânt, ca un dormitor”, a răspuns parohul.

Părintele este la fel de restrictiv și când vine vorba de alcool: „Nici băutură nu se consumă. Moarte este un somn lung, iar noaptea somnul este o moarte scurtă. De asta cimitirul înseamnă dormitor, unde doarme răposatul. Așteptăm ca domnul să îi învie pe toți din morți”.

Cât despre pomene, acestea trebuie să fie făcute nu pe interes, ci din suflet, persoanelor nevoiașe: „Se numește schimb de bunuri, eu îți dau anul acesta de pomană, tu mie anul viitor, nu cumva să te mâhnești, să te scârbești. Când faci o pomană la cimitir, caută în primul rând o văduvă cu mulți copii, un copil abandonat, un om bolnav, oamenii sărmani, nu pe cei ghiftuiți, rumeni și îmbrăcați bine”.

Întrebat de unde au venit aceste obiceiuri, părintele a spus: „E o practică păgânească. Și acum unii moldopveni pun în morminte televizoare, casetofoane, mâncare, băutură, de parcă trupurile ar avea nevoie de hrană materială, ceea ce nu e corect. Au nevoie de pomenire din partea noastră cât mai frecvent, de rugăciune și milostenie făcută la oamenii sărmani, care au nevoie de ea. Haideți să cinstim răposașii cu rugăciune și amintire de bine, nu cu mâncare și băutură. Unii consumă 7 feluri de băuturi și două zile dorm pe morminte. E catastrofal”.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md