(VIDEO) „Prima experiență cu drogurile am avut-o la 14 ani, de ziua mea”. Povestea unui tânăr, care a căzut în patima alcoolului și substanțelor interzise

Are 25 de ani, iar prima experiență cu drogurile a avut-o la 14 ani, chiar de ziua sa. Este istoria lui Cristi, care a fost, până nu demult, dependent de alcool și substanțe stupefiante. Cum a reușit să se drogheze chiar și în armată, ce simțea atunci când era sub influența narcoticelor și cine l-a ajutat să scape de vicii tânărul a povestit într-un interviu pentru Adrian Prodan, scrie SHOK.md.
„Cu drogurile prima experiență a fost la 14-15 ani, chiar de ziua mea. Am încercat marijuana, în cercul de prieteni, am ieșit în sat, am servit băuturi alcoolice și unul dintre prieteni a adus. M-am speriat, nu știam ce era cu mine, eram tulburat la minte”, a relatat Cristi.
Deși prima experiență cu drogurile a fost una neplăcută, interesul l-a făcut să încerce din nou: „Mi-a fost interesant cum e. Nu aveam prea mare dorință, dar sub influența alcoolului, hai și eu, de ce nu. Prietenii m-au influențat”.
A continuat să consume droguri în armată. „Erau substanțe chimice, cum se numesc în popor trandafir, tei. Comandam pe internet, aruncam bani, aduceau, fumam. De 100-200 de lei ne ajungeau pe o săptămână. Spre deosebire de marijuana, drogurile chimice te afectau momentan, în 2-3 secunde deja era efectul și era de 10 ori mai puternic. Mă relaxam cu totul, îmi era indiferent ce se întâmpla în jurul meu. Găseam loc la cantină, în fumoare, nu aveau miros specific și le consumam permanent”, își amintește tânărul.
După armată a renunțat la droguri, dar a rămas problema cu alcoolul: „Cu băuturile alcoolice am avut probleme toată viața. S-au început din copilărie, ca în familiile moldovenești, la mesele de sărbători, un păhărel, o gură. Problemele au început pe la 14 ani, când am început să ies cu prietenii la discotecă, la cluburi, cu fetele”.
Dependența de droguri a reapărut 3-4 ani în urmă, când a plecat în Polonia: „Am plecat din țară pentru că înțelegeam că am probleme și voiam să schimb ceva în viața mea. În Polonia am cunoscut un nou narcotic, amfetamina. Doi ani și jumătate am stat pe aceste droguri, apoi am venit acasă nu mai consumam. M-am adresat după ajutor, înțelegeam că nu mai puteam…”
„Am sunat-o pe mama, era în Israel, i-am spus că am probleme, dar nu i-am spus despre droguri, doar despre alcool. Am găsit împreună un centru de reabilitare, am trecut tot cursul și sunt foarte bucuros”, povestește Cristi.
Tânărul spune că era închis în sine, iar drogurile îl făceau să se simtă mult mai liber. A înțeles că este depedent când a început să consume substanțe psihotrope zilnic: „Dădeam telefoane la lombard, pentru a procura un gram, mașini cumpăram, vindeam, nu ieșeam la lucru. Atunci am înțeles că e o problemă”.
Cea mai mare sumă pe care a dat-o pe droguri a fost 1000 de euro: „Timp de o săptămână am cheltuit acești bani”.
Pentru a obține bani, a vândut din casă inele, aur, telefoane. Acum spune că regretă cele făcute: „Înțeleg cât de mari probleme am creat părinților și în familie, ce exemplu am dat fratelui și surorii mai mici. Îmi cer scuze de la toți și le mulțumesc pentru susținerea pe care mi-au oferit-o când am avut nevoie”.
Cristi nu își acuză prietenii sau apropiații pentru că a căzut în patima drogurilor: „Eu sunt de vină. Nimeni nu m-a impus să trag, să cumpăr, să încerc. Dar cercul de prieteni în general influențează. Nu văd nici vina părinților, a fost doar alegerea mea”.
Cum și-a distrus relația cu părinții și frații, din cauza alcoolului și drogurilor, în ce moment a decis să pună punct dependenței, dar și cât timp i-a luat pentru a se trata aflați din interviul de mai jos: