(VIDEO) Renato Usatîi dezvăluie în ce relații este cu Nina Crețu și când își pune pirostriile: „O să facem nuntă cu toată țara”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a vorbit cu umor fin despre planurile sale de însurătoare. Întrebat când va avea loc marele eveniment, acesta a declarat că „atunci când o să avem mireasă”, promițând o nuntă „cu toată țara”. Declarațiile au fost făcute la „UNInterviu” pentru UNIMEDIA.
„Toți vor să mă ia de naș, dar le zic: stați, trebuie și un nănaș, că doar nu pot fi eu nașul la nuntă. Când o să mă însor, anunț pe toată lumea”, a glumit politicianul.
În noaptea de revelion dintre anii 2021 și 2022, Nina Crețu a fost alături de Renato Usatîi, în Spania. Puțin după miezul nopții, modela a postat pe pagina sa de Instagram câteva poze lângă brad, în care apare în brațele cunoscutului politician.
În toamna lui 2023, Renato Usatîi a împlinit 45 de ani, iar când a suflat în lumânări, milionarul Gabriel Stati, invitat la sărbătoare, a strigat că dorința secretă a politicianului este „să se însoare cu Nina”.
În luna aprilie 2024, Nina Crețu a anunțat că relația sa cu politicianul Renato Usatîi „a luat o altă întorsătură”. Modela nu a precizat ce înseamnă asta, dar a menționat că „este singură acum”.
Sărbătoare mare în familia Crețu. Nina Crețu a fost omagiată, iar fratele său, Emilian și prietenii ei au avut grijă, ca de obicei, să o felicite primii, la miezul nopții. De această dată, cei dragi omagiatei au optat pentru un cadou inedit la care se pare că Nina nici nu s-a așteptat, un automobil clasic Fiat 500, foarte popular în anii ’50-’70.
Când vine vorba despre originalitate, Nina Crețu nu dezamăgește! Creatoarea de conținut, cunoscută pentru stilul său nonconformist, și-a sărbătorit ziua de naștere într-un loc mai puțin obișnuit – pe șes, alături de prieteni buni și multe surprize care au stârnit hohote de râs.
Pe 16 iunie, Nina Crețu și-a organizat ziua de naștere într-un mod neobișnuit și anume pe deal, la păscut vacile. Printre invitați a fost prezent și fostul iubit, Renato Usatîi. Nina s-a arătat extrem de bucuroasă de prezența acestuia și nu a ezitat să-l cuprindă. Fostul cuplu apare tot mai des împreună în mediul online, iar acest fapt trezește un mare interes fanilor săi.