(VIDEO) „Să fie pedepsiți cei care au drogat-o și răpit-o.” Mama Sofiei, fata de 15 ani dispărută în aprilie, apoi adusă seara acasă: Au șantajat-o, nu a mers de bunăvoie
Mama Sofiei, fata de 15 ani, care a urcat într-o mașină de ocazie în drum spre Chișinău, apoi a dispărut, fiind găsită abia seara, în luna aprilie, spune că ancheta pe cazul fiicei sale, despre care susține că a fost răpită, bate pasul pe loc. „La Poliție m-au chemat doar să fac cunoștință cu audierea la care a fost supusă Sofia în condiții speciale, cu expertiza medico-legală și cam atât. Fata mea a fost răpită, nu mă minte, nu are motive”, a spus Diana, la emisiunea Verdict cu Dorin Podlisnic, scrie UNIMEDIA.
„Ea a ajuns la Chișinău la Gara de Nord, de acolo urma să ajungă la Gara centrală, să ia microbuzul spre Criuleni, dar nu a ajuns”, a relatat mama Sofiei.
Fata a fost adusă acasă seara, de către un prieten, cu care la un moment dat, ea sfătuindu-se cu mama, ar fi întrerupt orice comunicare: „Părul era ciufulit, am găsit gumă în păr, în regiunea nasului era sânge, cum a curs și s-a uscat, cu chin și vai putea lega două cuvinte. Se uita straniu, nu înțelegea ce e cu ea și unde e, dar când am întrebat-o dacă mă recunoaște, mi-a spus: Da, tu ești mama”. Era roșie pe față, mi-a spus că o doare burta și îi e somn, era agitată, spunea: „Dă-mi pace, dă-te”. Zicea că nu ține minte unde a fost, nici cum a ajuns acasă. L-am întrebat pe băiat, mi-a spus că a găsit-o la Peresecina, fugind pe margine drumului. El a spus că a văzut postarea despre dispariție pe Facebook și a mers la Peresecina cu mașina să o caute”.
Diana a chemat ambulanța și Poliția: „De la salvare au venit peste 45 de minute, i-au măsurat tensiunea, nivelul de zahăr și au întrebat pentru ce i-am chemat. Ei nu vedeau necesitatea”.
Băiatul care a adus-o pe Sofia acasă o cunoștea: „E din satul vecin, venea la școală când se făceau antrenamente de volei etc. Așa au făcut cunoștință. Are 16 ani. A spus că vrea să prietenească cu Sofia, ea i-a spus ce vârstă are, dar el a spus că nu planifică nimic rău. A insistat să facă cunoștință cu mine, Sofia așa și a făcut, nu mi-a dat nimic de bănuit, vorbea frumos”.
Sofia ține minte doar momentul în care a vorbit cu mama sa, la telefon, în jurul orei 8:00 dimineața, apoi a adormit în mașina de ocazie: „Era trezită devreme și a adormit, iar când s-a trezit, pasagera care era pe bancheta din spate deja coborâse.
Fata i-a povestit mamei sale că era deja așteptată la autogară: „O așteptau niște persoane, i-au spus să urce cu ei în mașină. Au șantajat-o: Dacă nu urci, mama și frații tăi sunt în pericol. Ea mi-a zis că nu îi cunoaște, dar i-au spus detalii despre membrii familiei pe care doarea le cunoștea. Erau doi bărbați. I-au spus: „Vei merge cu noi. Vei vedea unde mergem. Mă gândesc că nu a cerut ajutor din cauza fricii. Unul dintre băieți i-a întins sticla cu apă, iar după ce a băut, voia să vomite. Apoi a simțit că îi e somn și a adormit. Presupun că în sticlă erau droguri”.
Diana consideră că la mijloc ar fi vorba despre răzbunare: „La un moment dat, noi am decis acasă cu Sofia că ea întrerupe discuția cu el, ea așa a vrut. Într-o dimineață am mers la Criuleni, el acolo învață și i-am spus să nu o deranjeze pe Sofia. S-a întâmplat în luna martie. El i-a spus mamei lui că eu mă bag în comunicarea lor. Ea m-a sunat și m-a întrebat de ce mă bag și mi-a spus că va veni la mine acasă. Peste o oră a venit, am invitat-o în ogradă. El o șantaja pe mama lui că dacă eu mă opun comunicării lor, el își face seama. Sofia plângea: „Ce să fac, mamă? Dacă face el ceva, să mă simt eu vinovată?” Am ajuns la un numitor comun ca să o lase în pace pe un timp. În ziua cînd a dispărut Sofia l-am sunat și l-am întrebat dacă știe ceva, poate ei comunică pe ascuns. A negat, a spus că a blocat-o peste tot”.
Sofia s-a confruntat și cu bullying la școală, după incident: „În toată ziua se întâlnea cu copii și ei pe la spate își dădeau cu părerile, dar ea auzea. O doamnă pe stradă a oprit-o și cu toate că e mamă, cu copil mic, i-a spus: Ai făcut toată țara de rușine, te-au publicat pe internet, o să mă duc la Poliție și o să mă interesez”.
Întrebată la ce etapă se află acum investigația și ce vrea să obțină de la organele de drept, mama adolescentei a răspuns: „Vreau să fie pedepsiți cei care au drogat-o și răpit-o. La Poliție m-au chemat doar să fac cunoștință cu audierea la care a fost supusă Sofia în condiții speciale, cu expertiza medico-legală și cam atât”.
Femeia consideră că ancheta nu ar fi obiectivă: „Lor le e mai ușor să stea pe poziția că Sofia e vinovată. Și pe rețele era scris că Sofia a mers singură la acest băiat și a petrecut ziua cu el și că avea în gând de mai din timp să nu vină acasă”.
Totuși, Diana este convinsă că fiica sa nu a mers de bunăvoie acolo unde se spune că și-ar fi petrecut ziua: „Niciodată nu m-a mințit, iar ca să faci o faptă rea, trebuie să ai și curaj, să planifici asta. Dacă ea ar fi mers de bunăvoie cu el, ea m-ar fi sunat. Până astăzi, telefonul ei de negăsit, bagajele, produsele alimentare de la bunica și banii pe care i-a dat tatăl său de cheltuială. Deși, băiatul care a adus-o acasă a spus polițistului că telefonul e în geanta ei, m-a informat polițistul. De unde avea băiatul această informație nu știu. Sofia mi-a spus că versiunea înaintată de Poliție nu e corectă și că ea nu are niciun motiv să mintă”.
Minora de 15 ani a fost căutată de familie și poliție pe 17 aprilie, după ce a dispărut în circumstanțe îngrijorătoare, în timp ce se deplasa din Singureni spre Chișinău. Fata a fost văzută ultima dată în Orhei, unde a anunțat la telefon că se află într-o mașină de ocazie, după care telefonul său a fost închis, iar de atunci nu a mai putut fi contactată.
Sofia, care a dispărut după ce a fost urcată de către tatăl său într-o mașină de ocazie din Singureni spre Chișinău, ar fi fost bătută.
Ulterior, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu precizări. Potrivit oamenilor legii, în urma examinării medico-legale, nu au fost depistate semne de violență pe suprafața corpului fetei și nici leziuni cu caracter sexual.
Poliția a mai comunicat că minora de 15 ani și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său, care ulterior a condus-o acasă și ar fi indus în eroare oamenii legii printr-o declarație falsă privind locul unde ar fi găsit-o.
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a anunțat că instituția este implicată în gestionarea cazului.
La rândul său, mama fetei a povestit mai multe în detalii despre incident, susținând că în momentul în care și-a văzut copila, aceasta prezenta semne vizibile de suferință fizică și confuzie severă, nu își amintea ce s-a întâmplat și se comporta neobișnuit. „Era cu sânge uscat la nas, obrajii umflați și foarte greu lega propozițiile”, a spus femeia, precizând că fiica sa ar fi fost drogată.