(VIDEO) Scandalul sexual de la Curtea de Conturi se încheie cu demiterea din funcție a angajatei care l-a acuzat pe Lupu: O ilegalitate

 (VIDEO) Scandalul sexual de la Curtea de Conturi se încheie cu demiterea din funcție a angajatei care l-a acuzat pe Lupu: O ilegalitate
5Shares

Șefa Direcției generale metodologie, planificare și raportare, a Curții de Conturi, Tatiana Vozian, retrogradată după scandalul în care l-a acuzat pe președintele instituției, Marian Lupu, că i-ar fi făcut „avansuri sexuale”, a fost demisă. Anunțul a fost făcut de aceasta, prin intermediul avocatei sale, Doina Străisteanu, care a făcut și câteva precizări pe marginea acestui subiect. Curtea de Conturi a respins acuzațiile, scrie UNIMEDIA.

„Dacă ești angajat în serviciul public, ascultă și învață de la Tatiana Vozian și anume din experiența sa, experiența de a denunța practici corupte, practici ilegale într-o instituție publică”, a declarat avocata Doina Străisteanu.

„Am fost demisă din funcția publică, după 13 ani de activitate la Curtea de Conturi. Ca temei, Curtea invocă faptul că eu am depus sesizări, faptul că am contestat anumite decizii, printre care și ordinul privind sancționarea mea în instanța de judecată și mi-am apărat drepturile folosind legea”, a informat Tatiana Vozian.

„Este ilegală demiterea unui funcționar public, pentru că el/ea a denunțat pracitici corupte, ilegale, folosirea incorectă a banului public în instituția în care activează. Cu atât mai grav este că la baza ordinului de demitere au fost nu doar denunțurile făcute de Tatiana, dar și cererile sale în judecată, pentru a-și apăra onoarea și demnitatea. Este dreptul constituțional al fiecărui cetățean, dar Curtea de Conturi, cea care se declară eminentă în serviciul public, a decis că un asemenea comportament sau asemenea cereri sunt temei de demisie dintr-un serviciu public”, a declarat avocata Tatianei Vozian, Doina Străisteanu.

„Am depus mai multe sesizări la Ombudsman, ca să-mi ofere statut de avertizor de integritate, am fost refuzată. Am fost în mod repetat și am mai depus o cerere”, a mai comunicat Tatiana Vozian.

„Este deranjant și comportamentul Avocatului Poporului, mai bine zis inacțiunile, cu care noi, de fapt, suntem deprinși. Vă aduceți aminte vreun avocat al poporului activ? Eu nu”, a menționat avocata.

Curtea de Conturi a venit cu o reacție la declarațiile Tatianei Vozian și ale avocatei sale.

„Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) respinge afirmațiile calomnioase şi defăimătoare cu care a ieșit în spațiul public angajata instituției, Tatiana Vozian, dar şi comentariile cu caracter manipulator ale avocatei sale, Doina Ioana Străisteanu. Respectivele afirmații nu sunt veridice şi considerăm că reprezintă o reacție deplasată la rezultatele anchetei de serviciu desfășurate de Comisia de disciplină a CCRM, în care este vizată Tatiana Vozian.

Astfel, în cadrul procedurii disciplinare inițiate de Comisia de disciplină a Curții de Conturi, a fost efectuată ancheta de serviciu în care au fost examinate pretinsele fapte de comportament necorespunzător imputate funcționarului public Vozian Tatiana, șefa Direcției dezvoltare instituțională și metodologie, sesizate ca abateri disciplinare de către colega de serviciu, șefă a Direcției, expuse în Sesizarea nr. I-112-23 din 26.07.2023 (se anexează).

De notat că, în sesizarea depusă, doamna a comunicat că, în rezultatul procedurii disciplinare care a avut loc anterior în privința Tatianei Vozian, care s-a finalizat cu aplicarea sancțiunii disciplinare persoanei nominalizate, atât pe parcursul derulării procedurii disciplinare, cât și ulterior, a fost hărțuită și moral intimidată de către Tatiana Vozian. Doamna care a depus plângerea a menționat că astfel de acțiuni și tentative de comportament se întreprind și în prezent de către Tatiana Vozian, cu scopul de a o învinui pe nedrept și de a o distruge moral. Astfel, ea a invocat că, într-o perioadă de timp de cel puțin 6 luni (februarie – iulie a.c.), a fost supusă la locul de muncă unor atitudini și tratamente ostile din partea Tatianei Vozian care, potrivit raporturilor de muncă, până la data de 01.07.2023, i-a fost conducător superior direct.

Ancheta de serviciu a fost efectuată în perioada 31.07.2023 – 30.08.2023, termenul anchetei fiind suspendat pentru 2 săptămâni, în legătură cu aflarea Tatianei Vozian în concediu. În final, Tatianei Vozian i-au fost aduse la cunoștință rezultatele anchetei (se anexează), așa cum prevede legislația în vigoare.

Toate procedurile au avut loc conform legii, iar declarațiile Tatianei Vozian şi ale avocatei sale nu au nimic în comun cu realitatea.

CCRM își reconfirmă şi pe această cale deschiderea sa de a furniza informații veridice şi face apel către toți să nu se lase induși în eroare de falsurile promovate cu rea voință în spațiul public”, se menționează în comunicatul remis de instituție.

Scandalul sexual la Curtea de Conturi a început în aprilie. Șefa Direcției generale metodologie, planificare și raportare, Tatiana Vozian l-a acuzat pe președintele instituției, Marian Lupu, că i-ar fi făcut „avansuri sexuale”. Angajata declara: „Refuzând avansurile lui, m-am pomenit în situația în care mi-a fost fabricat dosar intern privind nerespectarea normelor de conduită a Curții de Conturi”.

Instituția a venit cu o reacție, menționând că declarațiile sunt „calomnii și insinuări, care denigrează imaginea persoanei cu demnitate publică și aduc prejudiciu imaginii instituției și a întregului colectiv”.

Peste câteva zile, președintele Curții de Conturi, Marian Lupu, a expediat o cerere prealabilă în temeiul art. 15 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, prin care, în ordine extrajudiciară, solicita Tatianei Vozian „dezmințirea informațiilor mincinoase și defăimătoare, conținute în mesajul postat public la data de 11.04.2023, prin care se lezează onoarea, demnitatea și reputația sa profesională, precum și repararea prejudiciului moral”.

De asemenea, Lupu a sesizat poliția, solicitând atragerea la răspundere contravențională a angajatei Curții de Conturi pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 70 Cod contravențional (Calomnia), pe faptul comis.

În luna mai, Tatiana Vozian anunța că a fost retrogradată din funcție, după scandalul sexual. „Am acceptat o funcție inferioară celei deținute anterior de mine, pentru că îmi asum consecințele unui denunț public despre o persoană controversată, dar bine relaționată așa cum este Lupu”, a scris Vozian pe rețele.

La scurt timp, scandalul de la Curtea de Conturi a luat o altă turnătură. O subalternă a Tatianei Vozian a acuzat-o de hărțuire și intimidare. „Până aici mi-a fost răbdarea față de comportamentul agresiv și sub orice critică al „Femeii lider” de la Curtea de Conturi. „Doamna” prin toate acțiunile care le face tinde să asuprească, să denigreze și să defăimeze, prin noi și noi acțiuni de intimidare îndreptate asupra celor care au o altă părere sau încearcă să își susțină viziunile și ideile”, a menționat Tatiana Bodrug.

La 26 mai, încă o angajată de la Curtea de Conturi s-a plâns pe „comportament abuziv și teroare” din partea Tatianei Vozian. „Degeaba crede „șefa”, care se consideră mare „femeie lider” că, prin presiunile sale și comportament inadecvat ne poate face pe toți să tăcem, adevărul oricum va găsi o cale”, a scris Natalia Paduca pe rețele.

La 28 mai, scandalul de la Curtea de Conturi s-a extins. O altă angajată a CCRM a denunțat presiuni din partea Tatianei Vozian „Am declarat la Comisia de disciplină a Curții de Conturi despre comportamentul „femeiei lider”, considerând că lucrurile o să revină la normal, iar acum aceasta îmi cere să renunț și să șterg ca cu buretele toate cele întâmplate”, a scris Eugenia Paiu pe rețele.

La 30 mai, a patra angajată a CCRM a denunțat presiuni din partea Tatianei Vozian, fosta șefă a Direcției generale metodologie, planificare și raportare. „Ca și colegele mele, am primit și eu o cerere prealabilă, în care mi se cere retragerea explicațiilor depuse la Comisia de disciplină, iar ulterior a survenit și o chemare în judecată. Întotdeauna am optat pentru un climat adecvat și prietenos în colectiv și nu tolerez, sub niciun aspect, abuzul sau intimidarea mea din partea oricui ar veni”, a scris Olesea Vîlcu.

La rândul său, Tatiana Vozian a venit cu o reacție la acuzațiile celor 4 subalterne. „Am ajuns și eu să fiu atacată, mai întâi că am denunțat un bărbat cu o funcție înaltă de conducere și mai apoi, că am contestat falsurile. Cel mai urât în această situație este faptul că acele femei, care mă atacă prin postări, nu înțeleg că, de fapt, sunt folosite de acel bărbat pe care l-am denunțat. Stă individul și moare de râs”, a declarat Vozian, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

5Shares

Aura Mereuta

https://shok.md