Săgetătorii întâlnesc energii revoluționare: Află ce-ți prezic astrele
(video) Silvio Berlusconi, condus pe ultimul drum. Măsuri draconice de securitate la funerariile fostului premier italian

Italienii îl conduc astăzi pe ultimul drum pe Silvio Berlusconi, politicianul care a conturat universul politic al ţării sale, în cele patru mandate ca prim ministru, scrie observator.ro.
Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi la slujba de înmormântare, oficiată în Domul din Milano, care va începe la ora 16, ora României. Secretarul Consiliului de miniştri, Alfredo Mantovano a declarat astăzi zi de doliu naţional. Politicienii şi-au golit agendele pentru şapte zile, timp în care parlamentarii nu votează nicio lege, iar partidele îşi amână şedinţele. Între timp, simpatizanţii depun flori şi suveniruri cu sigla echipei de suflet, AC Milan, la vila fostului premier.
Autorităţile italiene au aplicat măsuri speciale de securitate pentru funeraliile fostului prim-ministru Silvio Berlusconi, programate miercuri la Domul din Milano, informează cotidianul Corriere della Sera. Serviciile de securitate italiene vor verifica toate persoanele care intră în Piaţa Domului, în centrul oraşului Milano, în contextul în care sunt aşteptaţi zeci de oficiali italieni şi din străinătate.