(VIDEO) „Soțul mi-a făcut spânzurătoare în cuiul de la lustră.” O moldoveancă a schimbat munca de profesoară pe cea de bandantă în Italia, după divorț, pentru a supraviețui

 (VIDEO) „Soțul mi-a făcut spânzurătoare în cuiul de la lustră.” O moldoveancă a schimbat munca de profesoară pe cea de bandantă în Italia, după divorț, pentru a supraviețui
215Shares

S-a căsătorit din dragoste, dar a ajuns să trăiască un adevărat coșmar, alături de bărbatul cu care își legase destinul. Este istoria Nadiei Popovici, o moldoveancă stabilită de 17 ani în Italia, care a fost nevoită să plece peste hotare după divorț, pentru a putea supraviețui și pentru a asigura un viitor copilului său. Eroina a relatat, într-un interviu cu Adrian Prodan, prin ce calvar a trecut în cei cinci ani de căsnicie, cum a reușit să scape din mâinile agresorului și apoi cum a ajuns în Bologna, unde locuiește și în prezent, scrie UNIMEDIA.

„Eram director adjunct și învățătoare la clasele primare, dar situația era foarte grea”

„În Republica Moldova locuiam în periferia Chișinăului, activam în școală, eram director adjunct și învățătoare la clasele primare. Situația economică nu-mi permitea să continui activitatea, de aceea, am decis să emigrez din RM și în 2007, în august, am venit în Bologna. Eram divorțată deja de 6 ani, am divorțat în 2001, am un fiu, Adrian, el terminase clasa a 3-a și avea 9 ani și jumătate. El a rămas cu sora în Chișinău și am plecat singură”, a relatat Nadia Popovici.

„Salariul era mizer, îmi ajungea pe o săptămână, apoi eram nevoită să împrumut”

„Unica problemă era salariul mizerabil, deși era un salariu și jumătate, îmi ajungea pe o săptămână, apoi eram nevoită să împrumut, când primeam salariul îmi dădeam datoriile și eram mereu într-un cerc vicios, din care nu mai puteam ieși. La un moment am înțeles că băiatul crește, cresc și necesitățile, într-un caz de boală, de chestiune urgentă, nu puteam ieși din situație nici într-un fel. În 2007 aveam circa 2000 de lei, iarna puneam butelii de plastic cu apă caldă sub plapumă, așa dormeam eu și fiul meu”, mărturisește moldoveanca, stabilită în Italia.

„După două luni de la nuntă, eu am primit prima palmă”

Femeia spune că a divorțat din cauza violenței în familie: „Aveam 22 de ani când m-am căsătorit, la 24 de ani s-a născut Adrian, a fost un copil dorit, așteptat. Cinci ani a durat căsătoria noastră. Soțul era de o vârstă cu mine, din aceeași localitate. Aparent era băiat de treabă, dar după două luni de la nuntă, eu am primit prima palmă, într-o discuție mai aprinsă. Am continuat să trăiesc cu el, pentru că am crescut și am fost educată într-o familie în manieră sovietică, religioasă, mămica mea frecventa permanent biserica, spunea că trebuie de plecat capul, de suportat. La școală era exact așa, nu trebuie să reproșezi, capul plecat sabia nu-l taie etc.”

„Am avut o isterie, o panică, eram pe cale să rup relația, dar apoi mi s-a atenuat puțin durerea”

„După prima palmă am avut o isterie, o panică, eram pe cale să rup relația, dar după aceea, mi s-a atenuat puțin durerea sufletească și apoi și el a început că nu a vrut. Mamei nu i-am spus, știam câte sacrificii a făcut până m-a crescut și nu voiam să-i provoc durere”, își amintește Nadia Popovici.

„Eram cu copil mic, după cezariană, iar el mă insulta și mă trimitea să fac bani”

Situația s-a agravat după nașterea fiului: „Relația deja mergea în descreștere, dar totul s-a agravat după nașterea lui Adrian. Eu am devenit dependentă economic de el și acesta a fost punctul cu care mă presa, eram în mâinile lui. Când îi spuneam că trebuie ceva în casă, mă insulta cu cuvinte urâte și mă trimitea să fac bani. El locuia la mine, aveam o cameră în cămin, eram într-o situație foarte grea, cu operație de cezariană, făcută spontan și făcută nereușit.

„A tăiat cablul de la tv, a scos lustra și în cuiul de la lustră mi-a făcut spânzurătoare”

Bărbatul devenise foarte gelos între timp: „Mă geloza și se ajunsese la faptul că mă bănuia și la prietenii lui. El nu era o persoană care consuma des alcool, dar când consuma, se dezlănțuia tare. O dată nu eram în casă, iar el a tăiat cablul de la tv, de la antenă, a scos lustra și în cuiul de la lustră mi-a făcut spânzurătoare. Vă imaginați ce am simțit eu când am intrat în casă? El îmi zice: Te spânzur și mă spânzur și eu. Adrian avea 2 anișori. Acesta a fost punctul culminant, am zis că până aici e. Am reușit să fug, am chemat și poliția. Îmi asum această istorie și experiență, nu m-a forțat nimeni să mă căsătoresc, nu am făcut-o din cauza sarcinii, a fost o căsătorie benevolă, îmi asum consecințele, cu toate că nu mi-am dorit această experiență”.

„Când i-am spus că am depus cerere la divorț, m-a întrebat cât costă divorțul”

„Când am venit și i-am spus că am depus cerere la divorț, m-a întrebat cât costă divorțul. Atunci m-a durut, dar acum îmi amintesc și râd, pentru că mi-am tratat traumele. I-am spus că asta e ultima problemă care mă interesează”, povestește femeia.

„Eram atât de disperată, încât eram gata să mă pornesc cu Adrian, ilegal, fără documente”

În 2002, Nadia Popovici a reușit să se angajeze la o școală, unde a muncit până în 2007, apoi fiind nevoită să plece peste hotare: „A fost o decizie foarte grea, inițial nu știam ce riscuri mă așteaptă și cu cât greu se ajunge într-o țară străină și dificultățile pe care le întâmpini, neavând acte și fără a cunoaște limba. Eram într-o situație atât de confuză, încât eram gata să mă pornesc cu Adrian, ilegal, fără documente, atât eram de disperată. Cunoștințele care aveau deja această experiență m-au sfătuit să nu risc să mă pornesc cu copilul, să traversez jumătate de Europă. Niciodată nu i-am spus lui Adrian că plec pentru el, am zis că plec pentru ambii, să trăim mai bine, să ne permitem toate celea”.

„Mă trezeam dimineața plângând și mă culcam plângând. Bătrânica mă numea stupidă, cretină”

Cum a ajuns în Italia și s-a angajat la muncă în calitate de badantă, prin ce dificultăți a trecut muncind la italieni și ce viață duce acum aflați din interviu:

 

215Shares

Aura Mereuta

https://shok.md