(VIDEO) „Soțul mi-a tăiat capul cu hârlețul”: Coșmarul prin care a trecut o femeie care a trăit timp de 26 de ani alături de un bărbat abuziv. „Eram ca la pușcărie”

 (VIDEO) „Soțul mi-a tăiat capul cu hârlețul”: Coșmarul prin care a trecut o femeie care a trăit timp de 26 de ani alături de un bărbat abuziv. „Eram ca la pușcărie”
35Shares

„Mereu venea băut de lucra și mă bătea”, așa își descrie Ecaterina Croitor calvarul prin care a trecut alături de soțul său timp de 26 de ani. În cadrul unui monolog cu Adrian Prodan, femeie relatează printre lacrimi chinul și bătăile prin care a trecut în toți acești ani. „Am trăit ca la pușcărie și nu mi-i rușine să recunosc că am fost chinuită și obijduită”, a relatat Ecaterina, scrie UNIMEDIA.

Femeia este originară din raionul Orhei, satul Donici. A avut o copilărie grea, dar frumoasă

„Am fost 6 copii în familie, iar tata era invalid. Am muncit mult de mică, călcăm lut, coceam pâine,dar niciodată nu am dus lipsă de nimic. Am învățat 8 apoi încă 3 la serală. Când m-am căsătorit aveam 19 ani, iar soțul avea 25 de ani. Ne-am întâlnit un an, după care a urmat nunta. Mama mea de la început a fost împotriva relației noastre, de parcă știa ceva.

„Mi-am dat seama că am dat greș că m-am căsătorit, chiar în ziua nunții”

În ziua nunții am plâns foarte mult, soțul a venit de dimineață beat, iar atunci mi-am dat seama că am făcut un pas greșit, dar pe atunci era rușine să te desparți. Așa am trăit ca în pușcărie 26 de ani de zile, și nu mi-e rușine să recunosc că am fost chinuită și obijduită.

Soțul lucra șofer, venea beat acasă și mă bătea mereu

Am muncit amândoi și am ridicat o casă, ne mutasem în ea când nici nu aveam uși și geamuri. El mereu consuma alcool, iar după 2-3 ani, totul a început de la o palmă, iar apoi la bătăi așa cum scrie legea. Eu lucram la punctul medical, iar când veneam acasă ma luat la bătaie, așa fără motiv.

Femeia spune că și acum se trezește nopțile și își aduce aminte cum soțul i-a tăiat capul cu hârlețul

„Am stat de vreo 3 ori în spital cu comoție cerebrală, iar într-o zi în timp ce călcam lut, el s-a apropiat de mine și mi-a tras cu hârlețul în cap, m-a lăsat așa, a mai băut o cană de vin și s-a culcat”, spune Ecaterina.

Ecaterina povestește că soțul ei ducea totul de acasă pentru băutură, chiar și pâine coaptă pentru copii

„Mereu era beat, și căuta prin casa ce mai poate duce pe băutură. Dormea noapte cu toporișca sub pernă ca să mă poată bată. Mulți ani de zile am ascuns calvarul prin care treceam, chiar și în ochii tatălui meu a tras în mine”, a povestit femeia printre lacrimi.

„Am luptat în coate și genunchi pentru familie, niciodată nu am vrut să-mi fac familia și copii de râs”

„Am născut 3 copii de la el, unul a murit la 2 zile după naștere, iar un băiat la 35 de ani. Soțul nu bătea copii, el îi lua cu el mereu, se urca băut la volan, era să-mi omoare și copii. Când am decis să plec de la el aveam acasă cal, porc și juncă, iar după 4 ani când a decedat și am venit acasă, nu am găsit nici măcar o frunză de dafin”, a conchis femeia.

Vezi în interviul de mai jos calvarul prin care a trecut femeie timp de 26 de ani, cum a decis să plece de la soțul agresiv, cum a aflat despre decesul acestuia și cu ce probleme s-a trezit după ce l-a înmormântat.

35Shares

Aura Mereuta

https://shok.md