(VIDEO) „Tot ce îmi doream era să mor în locul ei.” Mărturiile cutremurătoare ale unei șoferițe, care a lovit mortal o tânără

După serviciu a luat mașina și s-a pornit spre casă, unde o așteptau prietenele, cu pizza caldă. Însă ce a urmat, i-a schimbat radical viața. Sunt mărturiile emoționante ale unei moldovence, care a accidentat mortal o tânără. „Cum să-mi cer iertate de la niște oameni care au pierdut un copil? Ce să le spun? Nu concepeam. Tot ce mi-aș fi dorit era să fiu în locul fetei. Dacă se putea să fac schimb cu ea, îl făceam fără să clipesc. Am refuzat să mănânc, să beau apă, să folosesc telefonul. Tot ce îmi doream era să mor”, a relatat Nadia, într-un monolog pentru Dorin Galben, scrie SHOK.md.

„Mă numesc Nadia Obreja, am 35 de ani, la moment sunt stabilită în Anglia, Londra, de aproximativ 4 ani și sunt unul dintre șoferii care a avut nenorocul să fie implicat într-un accident rutier soldat cu decesul unui pieton…”. Astfel și-a început istoria Nadia.

„Am tamponat un pieton, care din păcate, s-a stins la spital”

„Fiind la volanul mașinii personale, pe 30 noiembrie 2017, am tamponat un pieton, care, din păcate, s-a stins la spital, în 2-3 zile. Lucrurile au fost destul de complicate o perioadă. Din acest motiv am decis să păstrez pentru mine această traumă, am pus-o într-un sertăraș al vieții mele și am decis să o păstrez acolo câțiva ani, dar cred că e momentul să povestesc tot ce s-a întâmplat și poate situația în care am fost eu acum 5 ani ajută pe cineva”, a mărturisit tânăra.

A obținut permisul la 18 ani, dar mașina și-a procurat-o mai târziu, în 2017, când a reușit să adune niște bani. Se consideră o șoferiță responsabilă și spune că niciodată nu a urcat la volan în stare de ebrietate, sub influența unor substanțe sau chiar când era foarte obosită.

„Am pornit din parcare, am condus vreo 50-60 de metri, când am simțit că am lovit ceva. De fapt, era cineva”

„Dimineața zilei de 30 noiembrie 2017, era o zi obișnuită, ploua de câteva zile, era o toamnă foarte ploioasă. M-am trezit un pic mai dimineață decât de obicei. Hotelul în care eu munceam era foarte bine cotat, ne vizitau oaspeți cu potențial financiar. Am fost rugată de administrație să vin un pic mai devreme, aveam o delegație din străinătate, care urma să folosească zona SPA un pic mai de dimineață. M-am dus la muncă prin ploaia torențială care era, am parcat mașina un pic mai jos de hotel și m-am dus cu treabă. Ziua a decurs normal, am avut foarte multă muncă. Nu prea am reușit nici să mănânc. M-am reținut la muncă, circa 20 de minute după ora 21.00, apoi am plecat acasă, unde mă așteptau prietenele mele. Era seara de pizza. Afară m-a lovit în față un vânt puternic și o ploaie îngrozitor de rece. Până am ajuns la mașină eram udă din cap până în picioare. Vizibilitatea era redusă, am pornit din parcare, am condus vreo 50-60 de metri, când am simțit că am lovit ceva. Nu vedeam în fața mea absolut nimic. Am apăsat puternic pe frână, dar mi s-a părut că am stat o veșnicie în mașină. Am înțepenit. Ulterior mi s-a spus că am coborât imediat și am uitat să trag frâna de mână, atât de repede am ieșit din mașină. Acela a fost momentul când eu am înțeles că de fapt, am lovit pe cineva. Am alergat spre persoana care era jos, cu fața în sus. M-am apropiat, era îmbrăcată într-o geacă verde, avea un fular pe cap, glugă. Am luat pulsul pe arteră, care se simțea destul de puternic. Cineva a venit lângă mine și mi-a strigat să chem salvarea. Pluteam efectiv, m-am întrebat dacă visez sau asta chiar se întâmplă. Eu am sunat la poliție, la ambulanță, au venit foarte repede.

Mi-am dorit foarte mult să merg la spital, dar mi-au explicat că procedura nu este așa, că trebuie să stau pentru măsurători. Jos era pietonul, o fată care nu părea să aibă mai mult de 20 de ani. Nu era o scenă a accidentului groaznică, nu era sânge nicăieri, cel puțin nu am văzut eu, pentru că era îmbrăcată bine. Totul a decurs foarte repede, ambulanța a luat-o și a plecat. Detalii legate de traumă în acel moment nu știu”, a relatat Nadia.

„Nu aveam viteză. Eu am luat-o practic pe capota mașinii și ea a căzut pe asfalt”

„Eu conduceam pe a doua bandă. Din față, la fel pe banda a doua, din sens opus, venea o mașină de taxi, care avea farurile destul de puternice. În ploaia care nu mai oprea ceața și strada destul de prost iluminată, mașina de taxi nu i-a cedat trecerea, iar ea a ieșit cumva de după mașina respectivă, nelăsându-mi mie unghi să o văd. Dacă mașina de taxi se oprea și o lăsa să treacă, eu o vedeam.

Nu știu ce viteză aveam, în proces nu era nicăieri scris, nici poliția nu mi-a zis. Dar având în vedere circumstanțele și discuția cu polițistul din seara respectivă, mi-a zis că abia ieșită din parcare, drumul fiind în rampă, nu aveam cum să îmi iau viteză, mașina mea fiind cu o capacitate a motorului de doar 1. Nu aveam viteză. Eu am luat-o practic pe capota mașinii și ea a căzut pe asfalt. Instinctiv am luat un pic de volan spre stânga și am intrat pe contrasens, detalii pe care nu mi le aduc aminte foarte bine. La mine nu a fost mașina avariată, doar sticla puțin crăpată”, a continuat tânăra.

„Am fost numită în toate felurile, bețivă, drogată, asta mi-a rămas în cap pentru tot restul vieții”

Victima nu a mai fost conștientă nicio clipă după asta. S-a constatat că a avut un traumatism cranio-cerebral, a fost în moarte clinică, din cauza loviturii la cap și nu s-a mai putut face nimic.

La fața locului au venit jurnaliști, cameramani, care au început să filmeze locul accidentului. Nadia i-a rugat să nu o facă, pentru că, spune ea, s-a gândit la mama ei, cu un atac cerebral la activ.

Un alt moment pe care spune că nu îl va uita toată viața: „Vizavi de stație unde eram noi se oprise lume. Am fost numită în toate felurile, bețivă, drogată, asta mi-a rămas în cap pentru tot restul vieții. Toată lumea știe că există prezumția nevinovăției. Da, eu am fost la volan, eu eram responsabilă, dar acel moment mi s-a părut absolut de prisos din partea unor trecături. Acei care au strigat, au plecat, nu au reacționat în niciun fel”.

„Eram absolut inconștientă de gravitatea situației, în capul meu nu era nimic. Eram într-o negare continuă”

De asemenea, a memorizat că la un moment dat, de ea s-au apropiat o fată și un băiat, care i-au întins o cană cu apă, în care era și valeriană. „Ai nevoie și tu de ajutor”, i-au spus ei: „Atunci am înțeles cât de diferiți sunt oamenii. Eram absolut inconștientă de gravitatea situației, în capul meu nu era nimic. Eram într-o negare continuă. Câteva zeci de minute credeam că o să mă trezesc, că este un coșmar de care am mai avut. Dar minutele au trecut, a urmat discuția cu polițiștii care făcuseră măsurătorile. Unul era ok, celălalt a avut o atitudine destul de urâtă, neprofesionistă pentru un om al legii. M-a întrebat ce am consumat, i-am spus că nu am consumat nimic, abia am ieșit de la muncă. Replica lui a fost: „Las că vedem noi”. Celălalt era un domn foarte așezat, respectuos, care a început să îmi ia datele, au notat. În toate acele clipe nu-mi doream decât să plâng și nu puteam, aveam un bloc”.

„Nici pentru o secundă nu m-am gândit că am luat viața cuiva”

„Am rugat pe cineva să meargă la spital, la victimă, mie nu îmi permiteau. Credeam că se va trezi și va fi totul bine, nu părea să fie accidentată grav, că lucrurile vor reveni la normal a doua zi. Nici pentru o secundă nu m-am gândit că am luat viața cuiva”, a relatat tânăra.

Nadia a fost dusă la Dispensarul Narcologic, unde i-au fost prelevate probe biologice, pentru a vedea dacă a consumat sau nu alcool sau alte substanțe. Testul a fost negativ. Apoi a mers la sectorul de poliție, pentru a răspunde la întrebările oamenilor legii: „Mi s-a dat ocazia să plec acasă și să vin a doua zi pentru discuția asta, doar mașina mi s-a luat în arest. Dar am decis să rămân, să dau declarații seara. Le-am spus că nu vreau să uit nimic, vreau să povestesc totul, cum s-a întâmplat, îmi era foarte frică de faptul că o să uit. Am stat până la ora 2.00 la inspectorat, am dat declarațiile”.

„Trăiam un amalgam de sentimente, de la rușine la frică”

În acea noapte, Nadia nu a povestit nimănui ce i s-a întâmplat. A sunat doar un prieten, care locuia în apropiere: „Mi-aș fi dorit să trec singură prin toată chestia asta, nu voiam să implic pe nimeni, dar îmi era și foarte, foarte rușine. Trăiam un amalgam de sentimente, de la rușine la frică, se amestecau lucrurile. Dar eram sigură că situația nu este atât de gravă.

„Arătam fix ca un Joker. M-am prăbușit în baie”

„La 2-3 noaptea m-am dus acasă. Încă nu eram conștientă de ce s-a întâmplat. Fetele mă așteptau, dar nu am răspuns la niciun apel. Fetele au înțeles că ceva s-a întâmplat, dar nu știau unde să mă caute. M-am dus în camera mea să încerc să dorm. Am înțeles că nu voi putea să dorm și imaginea cu mine la oglinda de la baie o să-mi rămână pentru toată viața întipărită în memorie. Aveam machiajul întins pe față, din cauza ploii, arătam fix ca un Joker. M-am prăbușit în baie, aveam un nod în stomac, am vomitat, dar nu am reușit să plâng. Aveam ca un CD zgâriat în creier, care repeta încontinuu momentul impactului”, și-a continuat istoria Nadia.

A doua zi a mers la spital, însoțită de un verișor de al său: „Prima zi nu e clar ce se întâmplă cu ea, medicii nu spuneau foarte multe. Am stat acolo, m-am prezentat mamei fetei, am vorbit cu ea, ea mi-a zis că nici ea nu știe nimic. M-am întors a doua zi. Afară tot ploua”.

„Mama fetei a încercat să mă lovească. Asta ar fi făcut orice părinte”

A doua zi, lucrurile erau mult mai clare. Copila lovită de Nadia era în moarte clinică: „Medicii au permis mamei să intre să-și vadă fiica în terapie intensivă. Când a ieșit de acolo a dat cu ochii de mine, a încercat să mă lovească. Asta ar fi făcut orice părinte, a fost un moment care nu poate fi condamnat de nimeni, niciodată. O mamă vedea cum se stinge copilul ei, pe patul de spital. Și era din vina mea. Meritam o atitudine încă mai rea”.

Ce a urmat aflați din monologul de mai jos: