(VIDEO) „Un copil e în pământ, altul calic pe viață, iar mama șoferului cu BMW mi-a adus 2000 de lei”: Dezvăluiri dureroase de la familia adolescentului rănit grav la Telenești

Mama lui Marin, prietenul adolescentului de 15 ani din Telenești, lovit mortal de un BMW, a dezvăluit că s-a întâlnit cu mama șoferului de 20 de ani, anchetat, iar comportamentul acesteia a șocat-o. „Când i-am spus că sunt doi copii, unul s-a dus în pământ, iar altul e calic pe viață, ea mi-a răspuns: „Dar să fi fost băiatul meu cu căruța și al vostru să fi lovit cu mașina în el ce era să fie? Nici nu ar trebui să-mi cer iertare!””, a relatat femeia, în cadrul unui interviu cu Adrian Prodan, scrie UNIMEDIA.
„Băiatul a venit de la școală și l-a sunat Marius să meargă în satul vecin, la buneii lui, pentru a face niște lucru. M-a întrebat ce să facă, iar mie îmi era frică să rămână peste noapte în sat străin. Apoi l-a mai sunat o dată Marius și Marin a spus că se duce. Toată ziua nu am vorbit cu el, iar sâmbătă la 16:00 m-a sunat băiatul și mi-a spus că vor veni duminică dimineață, pentru că mai au de dus niște gunoi. Peste jumătate de oră m-a sunat Poliția și mi s-a spus că a fost accident. Nu credeam că e posibil așa ceva”, își amintește mama lui Marin, copilul accidentat grav, la Telenești, după ce un BMW a intrat în căruța cu care se deplasa împreună cu prietenul său, decedat din cauza traumelor.
„Mamă, este un băiat, e decedat, dar nu e Marin”
„Ne-am deplasat la locul accidentului, eram într-o stare că nu vedeam nimic în jurul meu. Era soțul și băiatul mai mare cu mine. Fiul mi-a spus: „Mamă, este un băiat, e decedat, dar nu e Marin”. Ne-am dus mai departe, el a trecut balustrada, l-a dus pe Marin la ambulanță, mie nu mi-au permis. Căutau acte că într-adevăr eu sunt mama lui”, a mai relatat femeia.
„Tot drumul spre spital mă întreba unde e Marius, i-am spus că vine în altă ambulanță, deși era decedat”
Marin era conștient când l-a văzut mama sa: „L-am întrebat ce s-a întâmplat, iar el a început să plângă și mi-a spus: „Iartă-mă, mamă, dar nu ne-am gândit că se va întâmpla așa ceva”. Tot drumul spre spital mă întreba unde e Marius, i-am spus că vine în altă ambulanță, nu am vrut să îi spun, pentru că era într-o stare…”
„Medicii nu erau siguri că el e mort și nici nu voiau să se apropie”
Mama lui Marin spune că anume fiul său mai mare l-a ajutat pe Marius când au venit medicii de la ambulanță: „El l-a văzut, l-a întors, a ajutat asistentele medicale să-i facă o cardiogramă, l-a descheiat. Medicii nu erau siguri că el e mort și nici nu voiau să se apropie. Mă gândesc că poate era într-o stare de care s-au speriat doamnele, nu știu”.
„Băiatului meu i se oprea inima, iar sora medicală îmi zicea că totul e bine”
Cea mai mare lovitură Marius a avut-o la spate: „Am ajuns la spital, medicii l-au luat, i-au făcut investigații, l-au dus la radiografie, apoi într-un salon despre care ei spun că e sala de operație, dar nu sunt condiții acolo. L-au cusut, i-au acordat primul ajutor. În acea seară băiatului i se oprea inima, iar sora medicală îmi zicea că totul e bine, apoi a venit un medic și a chemat repede ajutor, pentru că se pierdea băiatul meu. I-au pus repede o injecție, apoi, peste o jumătate de oră cu mâinile l-au dus sus în salon, pe o pătură. Am rămas doar eu cu el, nu am mai dormit în acea noapte”.
„Am întrebat dacă era beat șoferul și mi-a răspuns că da”
Un polițist a venit să-l interogheze pe Marin la ora 2:00 noaptea: „Am întrebat dacă era servit șoferul și mi-a răspuns că da. Apoi a vrut să-i pună întrebări, dar Marin nici nu putea vorbi, în ce stare era”.
„Am dat bani să aibă grijă de el. Pansament îi făceau, dar smulgeau ca dintr-un câine”
„A doua zi medicul mi-a spus că nu mai pot sta cu el în salon, dar nu era în starea să fie lăsat singur. Am dat bani să aibă grijă de el, pentru că am observat că nici nu se uitau la el. Pansament îi făceau, dar smulgeau ca dintr-un câine. Apoi i-am lăsat telefonul și ne-am dus acasă, îl sunam la fiecare 10 minute”.
„Nici nu ar trebui să-mi cer iertare!”
După ce femeia a plecat din spital, la fiul său a venit mama băiatului cu BMW și i-au adus dulciuri. A urmat o săptămână de tratament, apoi Marin a fost externat: „Am plătit mașină și l-am adus acasă. Apoi a sunat mama băiatului și prietena lui și ne-a propus să ne întâlnim. Din start mi-a propus 2000 de lei, pentru drumurile pe care le aveam de făcut cu el. Eu le-am pus niște întrebări: „Unde vă uitați în acel moment? Sunt doi copii, unul s-a dus în pământ, altul e calic pe viață”. Iar mama băiatului mi-a răspuns: „Dar să fi fost băiatul meu cu căruța și al vostru să fi lovit cu mașina în el ce era să fie?” Fata a vrut să-și ceară iertare, iar ea s-a întors și a zis: „Nici nu ar trebui să-mi cer iertare!””
„În total mi-au dat 7 mii de lei și au cerut cecurile, să le arăt pe ce cheltui banii”
Femeia a primit, în total, circa 7 mii de lei de la mama șoferului cu BMW-ul: „Am avut nevoie de medicamente să-i cumpăr băiatului, după spital, de plătit mașina. Eu, soțul și băiatul suntem grupați și doar din asta trăim. În total am luat 7 mii de lei, ei au cerut cecurile, să le arăt pe ce cheltui banii”.
„Cât o să mai plângi, încă, pentru că el va rămâne în scaun cu rotile”
Un medic i-a spus mamei că Marin va rămâne în scaun cu rotile: „Eu plângeam în starea în care eram și un medic s-a apropiat și îmi zice: „Ce plângi? Cât o să mai plângi, încă, pentru că el va rămâne în scaun cu rotile”. Apoi s-a apropiat medicul care îl trata pe Marin și m-a liniștit: De unde știe el?? Nu retrăiți, cu băiatul va fi totul bine. Un an va trebui ca el să-și revină”.
„Alt polițist mi-a spus să schimbăm tema, când l-am întrebat dacă șoferul era beat”
Femeia spune că alt polițist i-a spus, ulterior, că șoferul BMW-ului nu era beat: „A venit alt polițist, l-am întrebat dacă șoferul era servit și mi-a spus că nu i s-a găsit alcool în sânge. Am întrebat cum așa și mi-a spus să schimbăm tema”.
Cum se simte acum Marin și ce probleme de sănătate au apărut după accident, dar și în ce relație era adolescentul cu Marius, care a decedat, aflați din interviu:
Mama băiatului de 15 ani, care a murit, după ce un BMW a intrat în căruța în care se afla cu prietenul său, se teme că șoferul vinovat va scăpa de pedeapsă. Femeia a mărturisit că vrea cea mai mare pedeapsă pentru persoana care se afla la volanului automobilului care i-a omorât fiul, în seara zilei de 16 martie 2024.
La rândul său, prietenul adolescentului de 15 ani, ucis de BMW, a dezvăluit ce s-a întâmplat imediat după ce a fost lovită căruța cu care se îndreptau spre satul Scorțeni. Marin a relatat că Marius s-a lovit cu capul de parapet, iar el a rămas în viață ca prin minune: „A venit un băiat, era matur deja, și a spus „Brat, un copil mort, ai ucis un copil!”.
Marius, în vârstă de 15 ani a murit, iar alt minor, Marin, a fost transportat în stare gravă la spital, după ce un BMW a intrat în căruța în care se aflau. Accidentul tragic a avut loc pe 16 martie seara, în jurul orei 20:11, pe traseul ditre satele Chiștelnița și Scorțeni.
Potrivit poliției, un automobil de model BMW, condus de un șofer de 20 de ani, a tamponat din spate un transport hipomobil, în care se aflau doi minori cu vârstele de 15 ani. În urma impactului, unul dintre minori a decedat până la sosirea ambulanței, iar cealaltă persoană minoră a fost transportată la Spitalul Raional Telenești, în stare gravă.