(VIDEO) „Venea să mă ceară de soție, dar a ajuns acasă în sicriu”: Povestea de dragoste a unui cuplu, frântă de o tragedie

 (VIDEO) „Venea să mă ceară de soție, dar a ajuns acasă în sicriu”: Povestea de dragoste a unui cuplu, frântă de o tragedie
51Shares

Povestea de dragoste a unui cuplu din Moldova s-a încheiat cu o tragedie. Viitorul mire, Eugen, care venea acasă, la iubita lui, să o ceară de soție, a murit într-un grav accident, produs în Ungaria. „El trebuia să vină altfel la mine, dar a venit în sicriu. Am stat mereu culcată pe perna lui din sicriu, lângă el și pur și simplu îi vorbeam, dar când am ajuns la cimitir, am început să îl trag înapoi și să strig „Eugen, întoarce-te la mine!”. Nu doresc nimănui o asemenea durere”, povestește Ina, tânăra de 25 de ani, în lacrimi, la Monolog pentru Dorin Galben, scrie UNIMEDIA.

Tata se ducea dimineața la biserică, iar seara o umplea pe mama de sânge

Ina are 25 de ani și este din Drochia. Ea provine dintr-o familie creștină, de baptiști, însă viața sa a fost marcată permanent de violență.

„Am avut o copilărie tristă. Suntem patru copii, am un frate și două surori. Tata era agresiv cu noi, ne bătea. Mereu o vedeam pe mama în sânge, ea fugea de acasă, eu eram copil, dar țin minte, pentru că era dureros.

Bătaia nu era o palmă la fund, dar unde nimerea și pentru orice.

Tata mergea la biserică, venea acasă, o bătea pe mama cu pumnii și eu visam să cresc mai mare și să plec din această familie. Nici acum nu înțeleg cum poți să te duci dimineața la biserică și să vii acasă și să fii agresiv cu familia ta”, își amintește Ina.

A „fugit” de acasă la studii

Tânăra a plecat de acasă și a scăpat de calvar după clasa a 9-a, când a mers la o școală profesională. Apoi s-a mutat la Chișinău, pentru niște cursuri de stewardesă.

„Cât am fost acasă mi se părea normal ceea ce se întâmplă în familia noastră. Credeam că peste tot bărbatul dă așa cu pumnul în masă. Nu înțeleg de ce mama rabdă, pentru că e nefericită, o văd mereu tristă. Când o bate, îmi scriu vecinii, eu intervin, apoi eu rămân rea, iar ei se împacă”, spune ea.

„L-am întâlnit pe Eugen – înalt, frumos, pozitiv, darnic și romantic”

De trei luni, Ina discuta cu un băiat tot din Drochia, Eugen. Tânărul se afla în Marea Britanie, iar când a venit acasă, ci doi au stabilit să se întâlnească.

„Și-a dat telefonul la lombard și mi-a luat trandafiri albi și roșii, și un parfum, pentru că, spunea el, așa trebuia să vină la mine. Era o persoană foarte pozitivă, mereu glumea, înalt, slăbuț, frumos, tare bun la suflet, darnic, îi ajuta pe toți, romantic.

Am trecut împreună prin foarte multe greutăți, am împărțit ultima bucată de pâine. Eu aveam 18 ani, el 23, când Eugen mi-a spus să îmi iau hainele și să ne mutăm împreună, la el acasă, părinții lui erau la muncă. Doi ani am locuit la el, la nord, apoi ne-am mutat la Chișinău. El mergea peste hotare și lucra, mai des șofer. Deja vorbeam despre copii, familie

Am văzut că el căuta inel ca să mă ceară de soție – inel din aur alb, exact așa cum mi-am dorit”, povestește Ina.

„Până când moartea îi va despărți”

„Ultima dată l-am văzut în viață pe Eugen în august, anul trecut. Eu am fost la el în Belgia, unde el lucra. De acolo urma să revenim acasă împreună, cu mașina, dar, la un moment dat, Eugen s-a răzgândit și mi-a spus că eu plec cu avionul și acest lucru nu se discută. Mi-a luat bilet, parcă simțea… și m-a protejat”, își amintește ea.

„I-am făcut zeamă, vine bărbatul acasă, dar el… era deja mort”

„Ultima dată am vorbit cu el la telefon, l-am sunat, iar el mi-a spus „hai, că sunt la volan și nu pot vorbi, o să vorbim mâine, tu culcă-te”.

Eu mă trezesc dimineața, fac curat, încep să-i fac mâncare – el a vrut zeamă, pârjoale, i-am făcut și o răcitură. El deja era mort, dar eu nu știam.

Înainte de asta, el mi-a făcut o surpriză, trandafiri albi, florile mele preferate, mi le-a livrat prin curier. În acea zi două flori din buchet pur și simplu s-au înnegrit. Nu am înțeles ce au avut, le-am scos și le-a aruncat.

Era 21 septembrie. El venea acasă. Prin Ungaria, el a adormit la volan, a intrat pe contrasens și a făcut accident. Eugen a murit pe loc. Mașina a fost tăiată, ca el să poată fi scos.

Eu am aflat de la o doamnă, care mi-a scris pe Instagram. Nu am crezut pentru nicio clipă, timp de două săptămâni, până nu l-au adus pe Eugen acasă, nu puteam să cred – voiam să mă sinucid, îmi ieșeam din minți, plângeam, apoi cădeam în genunchi și mă rugam lui Dumnezeu:

„Doamne asta nu e drept, de ce mi l-ai luat?! Când totul se normaliza, urma să mă ceară în căsătorie, tu mi l-ai luat!”

L-au adus în sicriu – el trebuia să vină altfel la mine, dar a venit în sicriu”, spune printre lacrimi Ina.

„La cimitir în trăgeam înapoi și-l rugam să se întoarcă la mine”

„Am stat mereu culcată pe perna lui, din sicriu, lângă el și pur și simplu vorbeam, dar când îl duceam la cimitir – nu mai vedeam, îl trăgeam înapoi și-i strigam – „Eugen, întoarce-te la mine!”

Au fost momente tare rele, nu doresc nimănui așa durere. În loc să mergi la biserică pentru cununie, mergi cu sicriul, cu moartea, e foarte dureros.

Am plecat la pastor, pentru că nu mai puteam, aveam gânduri rele. Am început să revin la o viață normală, dar durerea din suflet nu a plecat și nici nu va pleca. O parte din inima mea îi va aparține lui mereu”, spune tânăra, la 9 luni de la tragedie.

Ina a venit și cu un mesaj către cuplurile de îndrăgostiți, dar și pentru șoferi:

„Vreau să le spun cuplurilor, chiar dacă se ceartă, să nu uite să-și spună mereu „te iubesc” și că nu există niciodată prea multe îmbrățișări, pentru că mâine nu știi ce se poate întâmpla.

Șoferilor vreau să le spun că dacă au un drum lung, să oprească și să se odihnească. Eugen, dacă se oprea și se odihnea, poate era și astăzi alături de mine”, a subliniat Ina.

51Shares

Aura Mereuta

https://shok.md