(VIDEO) „Visul meu s-a îndeplinit”: Băiatul care a alergat încălțat în galoși aproape 12 km la Rubicon a primit în dar o casă

 (VIDEO) „Visul meu s-a îndeplinit”: Băiatul care a alergat încălțat în galoși aproape 12 km la Rubicon a primit în dar o casă
0Shares

Visele devin realitate! Băiatul de 12 ani din Cîșlița, care a alergat aproape 12 km la Rubicon 2021, încălțat în galoși, a primit în dar o casă. Despre aceasta a anunțat pe pagina sa de Facebook unul din organizatorii concursului, Dmitri Voloșin. Potrivit lui, în doar câteva luni au fost colectați 100 de mii de lei. Această sumă fiind necesară pentru a cumpăra o casă, scrie SHOK.md.

„În familia lui Vitalie sunt 6 copii, iar el este cel mai mare. Familia sa trăiește foarte sărac: caloșii în loc de adidași nu e nici pe departe cea mai mai problemă a lor. Nu au o casă a lor, cele 2 camere oferite de primăria Cîșlița-Prut sunt mai degrabă un sarai unde bate vântul. Familia aceasta avea nevoie de un acoperiș de-asupra capului”, a scris Dmitri Voloșin, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Dmitri Voloșin, banii au fost colectați nu numai în Moldova, o parte din sumă a fost alocată de reprezentanții diasporei din Canada.

„Visul meu s-a îndeplinit, am o casă, am camera mea unde să dorm, unde să îmi fac temele când vin de la școală. Acum este mai bine să trăim”, a spus eroul, Vitalie Cebotari.
Povestea lui Vitalie a început pe 19 februarie 2021, acesta a alergat aproape 12 km încălțat în galoși de rând cu ceilalți participanți la la Rubicon 2021.
0Shares

Maria Palade

https://shok.md/