(VIDEO) Vocea României a rămas fără moldoveni: Valeria Marcu a cucerit juriul, însă publicul a trimis-o acasă

Valeria Marcu, din Republica Moldova a făcut senzație în cel de-al 14-lea episod din sezonul 10 de la Vocea României. Deși nu a acumulat suficiente voturi din partea publicului, pentru a se clasa în semifinală, tânăra i-a impresionat pe membrii juriului. „A fost fantastică toată piesa. Valeria e una dintre vocile senzaționale ale acestei ediții”, a menționat Smiley. „Admir curajul tău de a cânta piesa asta în tonalitatea originală. Felicitări, Valeria, pentru mine ești extraordinară”, a spus Tudor Chirilă, în a cărei echipă a fost moldoveanca.
Valeria a mărturisit că a plâns la repetiții, de ciudă că nu îi reușea o notă de la sfârșit de piesă: „Se pune presiune mare, pentru că toți au așteptări și cei din juriu, trebuie să-i conving pe toți care au votat pentru mine și Irinei să-i demonstrez că am și mai multă forță, pe care ea poate nu a reușit să o vadă”.
„Nu mă ajută niciun cuvânt, nicio îmbrățișare, nimic. Eu trebuie să stau în liniștea mea, ca apoi să izvorască o forță nouă și eu astăzi mi-am șters lacrimile, ca în live să vă arăt vouă cât de puternică, de fapt, am devenit după aceste lacrimi”, a dezvăluit Valeria Marcu, înainte de a urca pe scenă.
Participanta din Moldova a avut o evoluție spectaculoasă, ieri, pe scena de la Vocea României. Valeria i-a impresionat pe membrii juriului.
„A fost fantastică toată piesa. Valeria e una dintre vocile senzaționale ale acestei ediții și e foarte bine aleasă piesa. Ești una dintre vocule redutanile și sper să nu conteze atât de mult că nu ți-a ieșit ultima notă”, a spus Smiley.
„Nu cred că este vorba despre ultima notă, ci despre curajul Valeriei de a nu da piesa asta cu un semiton mai jos. Nu știu câți dintre antrenorii de pe scaunele astea pot să atingă piesa asta. Admir curajul tău de a cânta piesa asta în tonalitatea originală. Nu poate să conteze o notă mai mult decât un cântec, dar asta va decide lumea de acasă. Felicitări, Valeria, pentru mine ești extraordinară”, a menționat Tudor Chirilă, în a cărei echipă a fost Valeria.
Lumea de acasă a decis, însă, că Valeria va merge acasă, și nu în semifinala Vocii României. Ceilalți doi concurenți din echipa lui Tudor Chirilă au acumulat mai multe voturi.
Totuși, mai mulți internauți s-au arătat uimiți de faptul că Valeria nu a acumulat suficiente voturi.
„Păcat ca a plecat! Nu pot crede că a avut cele mai puține voturi. Cea mai bună voce!”
„Merita să treacă mai departe…o prestație minunată…păcat.”
„Mi-a plăcut Valeria…sincer, îmi pare rău pentru tine, Valeria, ai o voce de aur!”
„Valeria, în ciuda votului, tu ești VOCEA ROMÂNIEI!!!”, au scris aceștia.
Alți urmăritori ai show-ului au fost de părerea că piesa a fost aleasă greșit, acesta fiind și motiuvul eșecului:
„Piesa total nepotrivită… Îmi pare rău, mie nu mi-a plăcut ce am auzit.”
„Nu a fost o melodie pentru genul ei de voce și, mai ales, de personalitate.”