VIDEO Joe Biden, printre refugiații ucraineni: Unei fetițe i-a vorbit despre nepoatele sale, iar mamelor le-a spus că sunt foarte frumoase

 VIDEO Joe Biden, printre refugiații ucraineni: Unei fetițe i-a vorbit despre nepoatele sale, iar mamelor le-a spus că sunt foarte frumoase
0Shares

Președintele Joe Biden s-a întâlnit cu refugiați din Ucraina, la Varșovia, pe stadionul național transformat în centru de adăpostire a celor care au fugit din calea războiului, scrie SHOK.md, cu referire la presa străină.

Ca și cu o zi înainte, când i-a vizitat pe soldații americani din Polonia și a mâncat pizza cu ei, președintele american a reununțat la postura oficială și a încercat să aibă o discuție cât mai firească, de la om la om. A luat o fetiță în brațe și i-a spus că îi amintește de cele patru nepoate ale sale, la care ține foarte mult, iar mamelor le-a făcut complimente remarcându-le frumusețea. Iată momentul:

– Pot să o iau în brațe?

– Da.

– Ce mare ești!

– Dă-mi mie telefonul… Ești gata? Salut! Nu vorbesc limba ucraineană, dar, te rog, să-i spui că vreau să o iau acasă. Acasă am patru fetițe, nepoatele mele… Și știi ceva? Își iubesc bunicul. Iar eu sunt nebun după ele.

Joe Biden s-a adresat apoi femeilor ucrainence din jur: „Avem încredere deplină în voi”, le-a spus el, înainte de a le complimenta și a le invita să facă o fotografie împreună: „Toate sunteți așa de frumoase. Uite ce ochi ai! Întoarceți-vă, hai să facem o fotografie”.

Ulterior, Joe Biden le-a mărturisit jurnaliștilor cât de mișcat a fost de întâlnirea cu refugiații ucraineni: „Am fost în multe locuri de acest fel, în multe tabere de refugiați și mereu sunt surprins de puterea sufletului uman. Vorbesc cu toată sinceritatea. Este incredibil. Este incredibil să vezi acești copii mici, care vor doar să te îmbrățișeze și să-ți spună mulțumesc. Te face să te simți mândru. Este absolut minunat. Fiecare dintre acești copii a spus lucruri precum rugați-vă pentru tatăl meu, pentru bunicul meu, pentru fratele meu. Ei sunt acolo și luptă. Îmi aduc aminte cum era să ai pe cineva în zonele de război. În fiecare dimineață te trezești, te întrebi ce fac și te rogi să nu primești acel telefon. Ucrainenii sunt minunați. Am cunoscut doi oameni din Mariupol. Este incredibil”.

0Shares