Vine potopul peste Moldova: Meteorologii au emis Cod Galben și Portocaliu de ploi torențiale, furtună și descărcări electrice
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis astăzi, 13 septembrie, un cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică. Alerta intră în vigoare mâine, 14 septebrie, de la ora 15:00 până pe 15 septembrie la ora 06:00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat se prevăd ploi însoțite de descărcări electrice, periodic ploi torențiale (cantități de apă de 15-49 l/m2), izolat foarte puternice (Cod portocaliu: 50-60 l/m2).