Vine vijelia peste Moldova: Meteorologii prognozează ploi cu descărcări electrice, averse puternice și grindină
Serviciul Hidrometeorologic de Stat al Republicii Moldova a emis un nou Cod galben de instabilitate atmosferică. Acesta intră în vigoare de astăzi, ora 16:00.
Astfel, potrivit SHS, în perioada 19 iulie, ora 16:00 – 20 iulie ora 02:00, pe arii extinse se prevăd ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice (15 – 35 l/m pătrați) cu grindină și vijelii în rafale de până la 15-20 m/s.
