(VIDEO) Lacrimi și emoții mari pe scena SuperStar: Toți basarabenii ce au evoluat în prima seară a recall-urilor au trecut mai departe

 (VIDEO) Lacrimi și emoții mari pe scena SuperStar: Toți basarabenii ce au evoluat în prima seară a recall-urilor au trecut mai departe

Unii au plâns de fericire, alții de frică și de apariții pe scenă în ținute absolut neașteptate. Prima seară de recall-uri de la SuperStar a uimit juriul și publicul prin capacitatea de a „munci în echipă”. Toate vocile din Republica Moldova, care au evoluat aseară au trecut în etapa următoare a concursului, scrie SHOK.md.

Concurenții au fost împărțiți în grupe, în funcție de genul muzical abordat (pop, rock, etc), în total – 14 echipe a câte 5 participanți.

Munca grupului Power Rangers a fost apreciată de toți jurați.

Grupul Power Rangers a interpretat melodia Don’t Stop Me Now a celor de la Quen și s-a dovedit într-adevăr a fi de neoprit. Toți membri au trecut în etapa următoare inclusiv tinerii din Republica Moldova Andrei Serjant și Daniel Șveț.

„Vai de capul meu! Cel mai frică mi-a fost de piesa asta! A fost un moment superb, ăsta este un moment de SuperStar România”, a declarat Raluka.

„Reprezentația voastră a fost atât de bună încât nu am putut să fiu atent la ce a cântat fiecare. Mi se pare că fiecare dintre voi a renunțat la ego și a colaborat”, a completat Smiley.

Un alt grup „Vega” a adus sensibilitate pe scenă, dar nu toți au trecut mai departe.

Trupa Vega a interpretat, într-o manieră originală și sensibilă, melodia Beneath Your Beautiful. Chiar dacă membrii juriului au fost mulțumiți de prestația concurenților la nivel de grup, atunci când au analizat situația privind fiecare membru în parte au avut altă părere. Așadar, românca Andra Zelenak a părăsit competiția, cu lacrimi în ochi, dar tinerele din Republica Moldova Mădălina Țurcan și Ulizana Orozova au trecut în etapa următoare.

„Bravo, bravo am știut că sunteți buni”, a spus Moga.

Cei din Grupul Milkyway au zburat spre următoarea etapă.

Din etapa recall-urilor nu a lipsit nici muzica rock! Grupul Milkyway a interpretat piesa Crawling, compusă și cântată de către Linkin Park, iar reacțiile juraților au fost pe măsură, deși nu au lipsit nici sfaturile și micile critici.

Dintre cei cinci membri ai echipei, doar patru au reușit să fie cu un pas mai aproape de premiul SuperStar. Printre cei care au mers mai departe a fost tânărul din Republica Moldova Dan Timofei.

Ultimii intrați în competiție au fost cei dintâi. Concurenții grupei 13 au primit cele mai multe complimente din partea juriului.

Moldoveanca Daniela Bejan a reușit să treacă peste propriile complexe.

Cei cinci adolescenți au colaborat excelent și au părut a fi mai curând o trupă, decât un grup format în urmă cu puțin timp. Toți membrii au trecut în etapa următoare.

„Fantastic! Pe voi nu v-a vrut nimeni și voi ați cântat așa? Băieți, voi sunteți cel mai muzical grup de până acum”, a exclamat Carla’s Dreams.

Marius Moga a fost la fel de vrăjit de momentul grupului:

„Pe alocuri m-am simțit ca la concert”.

Astăzi va continua etapa recall-urilor, cu încă 7 trupe formate de concurenții SuperStar. Show-ul poate fi urmărit diseară, la Pro TV Chișinău.

 

 

 

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și