Echipele de pompieri au intervenit miercuri dimineață pentru a stinge un incendiu izbucnit la un turn aflat în construcție în Dubai Marina. Poliția și Protecția Civilă au fost prezente la complex în timp ce fumul provocat de flăcări a fost vizibil din zonele Marina și JBR.
Incendiu de proporții în Dubai
Reprezentanții Protecției Civile din Dubai au declarat pentru The National că au primit apelul de urgență la ora 07:06. Salvatorii au ajuns rapid la fața locului, după doar șapte minute de la apel. Totodată, aceștia susțin că incendiul a fost unul de intensitate moderată.
„Pompierii de la stația Al Marsa au ajuns la fața locului în șapte minute, la ora 07:13. A fost un incendiu de intensitate moderată”, a precizat un purtător de cuvânt.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar incendiul a fost lichidat până la ora 08:51. În prezent, are loc un proces de răcire a structurii, urmând ca acest caz să fie predat autorităților pentru a investiga circumstanțele în care a izbucnit focul.
Când urmează să fie finisată clădirea
Clădirea cu 50 de etaje este situată la marginea noului port Dubai Harbour și urmează să fie finalizată în martie 2027.
Incendiile tind să fie mai frecvente în lunile caniculare, când condițiile de uscăciune și praf predomină, iar o singură scânteie poate declanșa focul care se răspândește rapid. În luna aprilie a anului trecut, cinci persoane și-au pierdut viața în Sharjah, după ce un incendiu s-a propagat într-un turn înalt.