Vacanță transformată în tragedie: Doi tineri din Moldova s-au înecat în Bulgaria. Unul dintre prietenii lor a reușit să ajungă la mal

 Vacanță transformată în tragedie: Doi tineri din Moldova s-au înecat în Bulgaria. Unul dintre prietenii lor a reușit să ajungă la mal
0Shares

Tragedie pe litoralul Bulgariei. Doi tineri din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, s-au înecat sâmbătă, 29 august, în apropiere de Ahtopol. Cei doi se aflau într-un grup de patru tineri și au intrat în mare într-o zonă neamenajată și nepăzită, scrie presa locală.

Potrivit presei bulgare, cei patru moldoveni – două fete și doi băieți, cu vârste între 20 și 25 de ani – au mers pe o plajă neamenajată din zona Ahtopol. Trei dintre ei au intrat în mare, în condițiile în care apa era agitată.

Unul dintre băieți a reușit să ajungă la mal. Ceilalți doi, o fată și un băiat, au fost însă luați de valuri și nu au mai reușit să iasă din apă.

Salvatorii au intervenit pentru căutarea celor dispăruți. Trupul tinerei a fost găsit primul, iar după o operațiune amplă de căutare a fost descoperit și trupul celui de-al doilea tânăr.

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 29 august, pe fondul mării agitate. Presa bulgară precizează că zona în care au intrat tinerii era nepăzită.

Deocamdată, nici autoritățile bulgare și nici cele din Moldova nu au făcut publice numele victimelor și nici localitatea de unde provin.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md