O viață trăită la înălțime! Cea mai longevivă stewardesă din lume se pensionează la 83 de ani, după mai bine de 6 decenii de zbor

 O viață trăită la înălțime! Cea mai longevivă stewardesă din lume se pensionează la 83 de ani, după mai bine de 6 decenii de zbor
0Shares

Cea mai longevivă însoțitoare de bord din lume, Carol Fair, în vârstă de 83 de ani, a decis să se retragă din activitate după o carieră absolut impresionantă de 63 de ani și jumătate petrecuți în aer, scrie observatornews.ro.

Angajată a companiei American Airlines, Carol Fair va efectua ultimul său zbor oficial pe ruta Londra – Charlotte, aceeași legătură aeriană transatlantică pe care a inaugurat-o personal în vara anului 1987. Odată cu predarea uniformei, aceasta părăsește primul loc în clasamentul vechimii din cadrul companiei, care numără aproximativ 30.000 de însoțitori de bord.

„E timpul. M-am bucurat de fiecare minut. Am ieșit prima din 30.000. Nu poți ajunge mai sus, așa că aș putea la fel de bine să mă pensionez”, a mărturisit Carol Fair.

Aventura sa la mare înălțime a început încă din anul 1963, la compania Piedmont Airlines. Veterana cerului își amintește cu entuziasm de momentele în care aviația comercială trecea prin transformări majore, trecerea de la aeronavele de capacitate mică la giganții aerului fiind o experiență de neuitat.

Pe parcursul celor peste șase decenii de muncă, devotamentul ei a fost răsplătit cu numeroase distincții supreme, fiind inclusă în Hall of Fame-ul Aviației din Carolina de Nord și Tennessee. Pe lângă activitatea de la bord, Carol s-a remarcat prin lupta sa constantă pentru drepturile însoțitoarelor de bord și promovarea istoriei aviației.

Retragerea sa din activitate va fi marcată pe aeroport printr-un salut festiv cu jeturi de apă, un omagiu extrem de rar oferit membrilor echipajului de cabină, rezervat de obicei doar piloților la ultimul lor zbor.

0Shares

Dobîndă Sergiu

https://unimedia.info/