(video) SHOK.md, de vorbă cu maseur: Află când, de ce și dacă trebuie să apelăm la serviciile unui profesionist
SHOK.md a fost în vizită la maseurul Vasile Rotaru, pentru a afla când, de ce și dacă trebuie să apelăm la serviciile unui profesionist.
Reporter: –Mai întâi de toate, te rog să ne spui, de ce e bine sau poate chiar necesar să mergem la ședințe de masaj?
Masor: -Masajul are nenumărate beneficii pentru organism: îmbunătățește circulația sângelui, relaxează organismul, pune în funcție sistemul limfatic, ajută la rezolvarea nenumăratelor probleme care sunt la nivel de muschi.
Reporter: -De le ce vârstă recomanzi oamenilor să apeleze la o astfel de terapie?
Masor: -Masajul nu are o vârstă anumită.
Reporter: -Există contraindicații? Care sunt acestea?
Masor: -Procedura de masaj nu se face în cazu în care persoana are: alergii la nivel de piele, boli pulmonare sau de inimă, febră, dacă vine sub o doză de alcool sau substanțe narcotice.
De asemenea masajul nu este recomandat în primul trimestru al sarcinii și în timpul alăptării.
Reporter: -Din experiența pe care o aveți, care sunt cele mai frecvente probleme depistate la persoanele care au venit la masaj?
Masor: –Cele mai mare probleme sunt: încordarea de mușchi și durerile de spate și picioare.
Reporter: – Cine apelează mai des la serviciile dvs, femeile sau bărbații?
Masor: -Dacă aș face o statistică pe moment, femeile vin mai des la masaj.
Reporter: – Cât de des este bine să vă vizităm? Spre exemplu, pentru profilaxie mergem la stomatolog cel puțin o dată în an. La un maseur?
Masor: –Masajul se recomandă de a fi frecventat de două ori pe an, făcându-se câte un curs de câteva proceduri (minim 5).
Vezi mai mult în filmulețul de mai jos.