(video) Morgenshtern: Dava e primul care și-a făcut carieră, folosindu-se de orientarea sa sexuală – mai întâi cu Buzova, acum cu Kirkorov

Morgenshtern a oferit recent un interviu Kseniei Sobciak, unde a dezvăluit că îl respectă pe bloggerul David Manukyan (fostul iubit al Olgăi Buzova), dar uneori rămâne uimit de acțiunile acestuia. Rapperul crede că Dava este capabil să treacă peste principiile sale morale pentru profit personal, scrie SHOK.md.
Potrivit spuselor lui Morgenshtern, acesta evocă în el o „furtună de emoții, îl iubesc foarte mult pe Dava ca personaj”. În același timp, Manukyan reușește să-l șocheze chiar și pe el. De exemplu, rapperul a vorbit despre un caz când bloggerul a mers să depună flori victimelor împușcate la o școală din Kazan și a făcut public acest gest pe pagina lui de Instagram.
„O face inconștient”, justifică Morgenshtern– „David este prima persoană care și-a făcut carieră, folosindu-se de orientarea sa sexuală. Asta-i grozav! Îl respect <…>. Mai întâi e cu Buzova, hop – și e cu Kirkorov. În general, un geniu!”, a menționat artisul în cadrul interviului.
Precizăm că anul trecut Alisher făcea haz pe seama lui Manukyan, acesta credea că bloggerul încerca să-l imită.
„Videoclipul Rolex este grozav din toate punctele de vedere. Pentru că acolo este tot: super-elegantul Kirkorov și super-stilatul Dava. Este grozav că ei încearcă să facă la fel ca noi. Dava este varianta nouă a lui Buzova”, a spus Morgenshtern într-un interviu cu Yuri Dudyu.