Tom Cruise a dezvăluit cum se menține în formă la 62 de ani. Dietă neobișnuită a actorului
Putin a atacat Ucraina imediat după discursul său

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi dimineață, în jur de ora 5.30, că a decis desfășurarea unei operațiuni militare specială în Donbas. „Toate analizele arată că confruntarea Rusiei cu aceste forțe este de neevitat”. Imediat după discursul său au început să se audă explozii în mai multe orașe ucrainene, inclusiv Kiev și Harkov, scrie presa rusească.
„Circumstanțele impun luarea unor măsuri hotărâte și imediate. Republicile Populare din Donbas s-au adresat Rusiei cu rugămintea de a le acorda ajutor. În acest sens, în conformitate cu articolul 51, partea 7 din Carta ONU, cu sancțiunea Consiliului Federației și în temeiul tratatelor de prietenie și ajutor reciproc cu RPL și RPD ratificate de Adunarea Federală, am decis desfășurarea unei operațiuni militare speciale”, a menționat Vladimir Putin.
Șeful statului a mai menționat că planurile Rusiei nu includ ocuparea Ucrainei, dar Moscova va depune eforturi pentru demilitarizarea acesteia: „Scopul operațiunilor speciale rusești este de a proteja oamenii care au fost supuși abuzurilor, genocidului de către regimul de la Kiev timp de opt ani, iar pentru aceasta ne vom strădui să demilitarizăm și să denazificăm Ucraina, precum și să-i aducem în fața justiției pe cei care au comis numeroase crime sângeroase împotriva rezidenților pașnici, inclusiv a cetățenilor Federației.
Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a avut o primă reacție după atacul Rusiei și le-a transmis cetățenilor ucraineni să își păstreze calmul și să rămână în case. Acesta a anunțat că va fi impusă starea de război.
Cotidianul Wall Street Journal spune că sute de militari ucraineni că ar fi fost uciși, în atacul Federației Ruse, scrie digi24.
Alte imagini apărute pe rețelele sociale arată lansarea unor rachete BM-30 „Smerch” din Rusia spre Ucraina, zona Belgorod, în nordul Ucrainei.
De asemenea, în alte imagini video poate fi observată baza militară de la Marea Neagră a forțelor navale ale Ucrainei, atacată și avariată de forțele ruse.