Vera Brejneva a părăsit Rusia: Se află acum în Polonia, unde face voluntariat ajutând refugiații ucraineni

Vera Brejneva, fostă membră a grupului „VIA Gra” a părăsit Rusia, împreună cu una dintre fiicele sale. Interpreta află acum în Polonia, unde face voluntariat ajutând refugiații ucraineni.
Brejneva a publicat pe Instagram, mai multe stories-uri dintr-un depozit, unde se distribuie ajutor umanitar refugiaților.
„Aceasta muncă este neremunerată, dar aduce foarte mult folos”, a spus artista remarcând că „acum, toți sunt testați la capitolul umanității și bunătății”.
Vera Brejneva este născută în Ucraina, dar a trăit și lucrat mult timp în Federația Rusă.
„Noaptea, am visat tancuri, explozii, case distruse și am vrut să cred că acesta este doar un vis, dar m-am trezit, iar realitatea din Ucraina este mai mai rea”, a spus interpreta, potrivit presei rusești.
Vera Brejneva a susținut Ucraina încă din primele zile de război. Anterior, artista a declarat că membrii familiei sale, aflați la Kisev se acund de bombardamente. Aceasta a venit cu un mesaj, în care l-a cerut rușilor să oprească războiul.