Descoperire macabră într-o casa din Sângerei: Doi bărbați, găsiți morți după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon de la sobă
Doi bărbați de 57 și 27 de ani au fost găsiți morți în dimineața zilei de 29 octombrie, într-o casă din satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei. Preliminar, aceștia s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba de încălzit, scrie UNIMEDIA.
„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 05:38. Potrivit informațiilor preliminare, victimele, doi bărbați în vârstă de 57 și, respectiv, 27 de ani, au fost depistate în două încăperi diferite ale locuinței.
Preliminar, se presupune că bărbații s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba de încălzit. Incendiu în locuință nu s-a produs.
Circumstanțele cazului urmează a fi investigate de organele competente.
Potrivit datelor statistice, de la începutul anului 2026, 47 de persoane, dintre care 17 minori, și-au pierdut viața în urma intoxicațiilor cu monoxid de carbon.
În acest context, IGSU atenționează cetățenii să respecte măsurile de prevenire a intoxicațiilor cu monoxid de carbon în perioada rece a anului.
Oamenii sunt îndemnați să verifice sobele, coșurile de fum și canalele de evacuare a gazelor de ardere înainte de utilizare.
Coșurile de fum trebuie curățate periodic, iar funinginea acumulată trebuie înlăturată. De asemenea, se interzice utilizarea sobelor defecte și blocarea canalelor de evacuare. Focul trebuie să fie stins pe timpul nopții, iar încăperile trebuie aerisite corespunzător.
Pentru evitarea incendiilor, cetățenii sunt rugați să nu supraîncălzească sobele, să nu aprindă focul cu substanțe sau materiale inflamabile și să îndepărteze obiectele din apropierea sobelor și a aparatelor de încălzit.
În cazul în care simțiți miros de fum sau observați semne de intoxicație, părăsiți imediat încăperea, alertați persoanele aflate în pericol și apelați Serviciul 112”, se arată într-un comunicat.