„O poză cât face o viață”! Lenuța Gheorghiță așa cum nu ai mai văzut-o
Interpreta de muzică populară, Lenuța Gheorghiță își încântă publicul drag cu piesele și vocea sa regulat. Însă de data aceasta îndrăgita interpretă și-a bucurat urmăritorii cu o imagine adorabile de prin anii 1991, scrie SHOK.md.
O poză cât face o viață! Erau doar începuturile mele de a fi artist!!!1991
Primul meu profesor ❤🙏❤”, a scris artista pe Instagram.
Lenuţa Gheorghiţă a mers la concerte şi festivaluri cu Ileana Osoianu, iar la unul dintre ele, ‘’Tamara Ciobanu’’, chiar a luat Premiul Mare! Un success răsunător, care i-a deschis uşile pentru a merge mai departe şi a-şi realiza visul: Colegiul Republican de Muzică ‘’Ştefan Neaga’’. În acelaşi timp, a fost învitată ca solistă a orchestrei ‘’Mugurel’’, cu cântăreţi de renume naţional, cu colegi de la care a învăţat multe în plan profesional. Aici, a reuşit să cânte chiar şi cu celebriii Nicolae Sulac, Vasile Marin, Tatiana Chitaniuc, Ana Barbu, Zinaida Julea şi cu mulţi alţi interpreţi recunoscuţi de români. Ea consideră că, încă de la începutul carierei sale de interpretă, a avut fericirea să cânte alături de cei mai buni.
La 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă se menţinea deja stabil pe scenă, avea o experienţă de invidiat ca interpretă populară, cu două CD-uri în activ. Pe soţul său l-a cunoscut fiind departe de casă, tocmai în Italia. La o nuntă, unde ea a cântat, era invitat şi el. Relaţia lor a durat circa doi ani, iar de ziua îndrăgostiţilor, el i-a cerut mâna. Nu cu un inel, ci cu un telefon mobil performant!