(VIDEO) „Fetele săreau peste geam. O colegă s-a ascuns în debara, cu o mamă cu bebeluș”. O angajată de la Aeroport, despre momentele groaznice din timpul atacului
Momente groaznice pentru angajații Aeroportului Chișinău, care au fost martorii atacului armat din 30 iunie, atunci când un individ din Tadjikistan a împușcat mortal 2 ofițeri. „Viorica, fata care era în sala sosiri, s-a ascuns într-o debara, împreună cu o pasageră cu copil de sân și cu hamalul nostru. Acolo mai erau câțiva pasageri, sub ghișeu, vreo 3-4 persoane”, a relatat, în cadrul emisiunii Puls, de la Orizont TV, Ana Pascalu-Veleva, șefa Secției înregistrare pasageri și bagaje a unei companii avia care activează în AIC, scrie SHOK.md. O colegă din echipa lor chiar a avut nevoie de resuscitare, după un atac suferit din cauza stresului, scrie SHOK.md.
„Când a fost efectuată prima împușcătură, cel mai greu a fost de identificat din ce parte s-a auzit, e Aeroport, mult zgomot. Ne aflam și în zona de tranziție, și în sala sosiri, și în sala plecări, sala VIP etc. Eu mă aflam în cabinetul nostru, situat chiar după peretele sălii de sosiri. La primele împușcături nu ne-a fost clar de unde vin, era foarte zgomotos acolo. Când din sala de sosiri au început să iasă în fugă primii pasageri, toți au înțeles că totul s-a îmtâmplat anume acolo. Toți pasagerii din zona plecări au început să iasă afară, să fugă spre Lukoil. Toți cei din zona sterilă, noi, angajații, ne aflam la locurile noastre. Au fost câteva clipe de liniște, apoi s-au auzit din nou împușcături. Atunci la noi au intrat angajații serviciului de securitate al Aeroportului și ne-au dat indicația să fugim”, își amintește Ana.
„Fetele noastre, fără a-și lua lucrurile personale, au început să sară peste geamuri, nu sunt înalte, sunt panoramice. Nu era timp să ajungem la ușă. Am început toți să fugim peste geamuri. Am alergat în direcția peronului și prima indicație pe care am primit-o din partea directorului a fost să verific dacă tot personalul este pe loc. Suntem mulți, secția de hamali, secția înregistrări, cei de pe peron. Șefii de departamente au început să facă apelul. Nu răspundea la apeluri fata care lucra în sala sosiri, am sunat-o de 2-3 ori, iar hamalii la fel nu își găseau un coleg. Peste un timp am primit, în sfârșit, un mesaj de la Viorica, fata care era în sala sosiri, că s-a ascuns într-o cameră cu utilități, împreună cu o pasageră cu copil de sân și cu hamalul nostru. Ei s-au închis acolo, telefoanele erau pe silențios, iar legătura o țineam prin mesaje SMS”, a mai relatat aceasta.
A avut loc și al treilea val de împușcături, iar una dintre angajate, cu stimulator cardiac, a avut nevoie de resuscitare din partea medicilor, spune Ana: „Peste puțin timp, când deja ne liniștisem, a avut loc al treilea foc de schimburi, când au venit mascații de la Fulger și l-au anihilat pe atacator. Atunci fetele nu au mai rezistat, au început să plângă, a fost groaznic. Avem în echipă o fată cu stimulator cardiac, i s-a început un atac. Mulțumim personalului medical din Aeroport, care e mereu alături de noi. Ea nu se putea ridica, a început să tremure, băieții noștri au dus-o în mașina de Urgență și timp de 20 de minute. Nici Valeriana nu ne-a ajutat”.
În zona sosiri mai erau câțiva pasageri sub ghișeu, circa 3-4 persoane, în momentul atacului.
Un polițist de frontieră a fost împușcat mortal, din propriul pistol, de un cetățean străin. Atacatorul l-ar fi deposedat de armă, apoi s-ar fi baricadat într-o încăpere de pe Aeroport. Totodată, a fost împușcat și un agent de securitate, care la fel a decedat.
La scurt timp, bărbatul care a împușcat mortal polițistul de frontieră și agentul de pază a fost capturat, de luptătorii din cadrul Brigăzii de poliție cu destinație specială FULGER. Acesta a fost rănit.
Din cauza împușcăturilor pe Aeroportul Internaţional Chişinău, mai multe curse aeriene au fost anulate.
Momentul atacului de la Aeroport a fost surprins de unii martori de la fața locului. Imaginile video au apărut pe canalele de Telegram.
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat, după atacul de la Aeroport, că nu sunt motive „care să ducă la peturbarea și la mersul denaturat în rândul societății”. Totodată, Cernăuțeanu a menționat că nu este nicio confirmare că atacatorul ar avea legături cu anumite grupări, structuri militare sau paramilitare din afara Republicii Moldova. „Din primele verificări, persoana nu era în vizorul unor instituții de securitate”, a menționat șeful IGP.
Ulterior, s-a dovedit că polițistul care a murit la Aeroport, împușcat de un atacator venit în Moldova cu o cursă din Turcia, este Serghei Muntean, originar din Ștefan Vodă.
Totodată, inspectorul de securitate care și-a pierdut viața la 30 iunie era Ciofu Igor. Bărbatul avea 40 de ani și era tată a trei copii. Victima activa în serviciul securitate al aeroportului din 2022, fiind ofițer pensionat din cadrul SPPS.
Serviciul de Protecție și Pază de Stat a venit cu un mesaj de condoleanțe pentru familia lui Igor Ciofu: „A fost un coleg și un prieten care și-a îndeplinit cu demnitate și onoare vocația de ofițer de protecție, un om bun la suflet, dar și un familist desăvârșit”.
În seara zilei de 3 iulie, atacatorul de la Aeroport a decedat, a anunțat Inspectoratul General de Poliție. Acesta avea 10 răni prin împușcare, au anunțat anterior diferite surse.
Ziua de 4 iulie a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova, în semn de profundă compasiune și solidaritate cu familiile, rudele și apropiații victimelor incidentului tragic care a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Igor Ciofu, locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, și Serghei Muntean, agent-șef adjunct al Poliției de Frontieră a MAI, au fost decorați post-mortem cu Medalia „Meritul Militar” de către președinta Maia Sandu.
Igor Ciofu a fost înmormântat pe 3 iulie, la Nimoreni, satul de baștină, din raionul Ialoveni. Un ultim omagiu au venit să-i aducă foști și actuali colegi de serviciu, prieteni, dar și o mulțime de oameni, marcați de tragedia acestei familii. Mai mult, la funeraliile ofițerului au participat și premierul Dorin Recean, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, dar și șeful IGPF, Rosian Vasiloi.
Soția lui Igor Ciofu, agentul de pază ucis pe Aeroport, susține că a aflat ultima despre decesul soțului ei. „Fetița mi-a spus că sunt doi oameni împușcați, iar când am ajuns în sala de sosire îmi zic că soțul meu a decedat ca un erou”, a declarat Diana Ciofu.