Accident grav la Cantemir: Un căruțaș de 45 ani a murit pe loc, după ce a fost spulberat de o Honda
Accident grav la Cantemir: Un căruțaș de 45 ani a murit pe loc, după ce a fost spulberat de o Honda
Un căruțaș de 45 de ani a murit pe loc după ce a fost spulberat de o Honda, condusă de un bărbat de 54 de ani. Accidentul s-a produs în această dimineață, pe traseul G-132, între localitățile Baimaclia și Tartaul, raionul Cantemir, potrivit Poliției, scrie UNIMEDIA.
Preliminar, un bărbat de 54 de ani, aflat la volanul unei Honda, a tamponat din spate un hipomobil care se deplasa pe același sens de mers.
În urma impactului, căruțașul, un bărbat de 45 de ani, a suferit traumatisme incompatibile cu viața, decedând la fața locului.
Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.