(FOTO/VIDEO) „Am zis că el este, îl vreau și mi l-am luat.” Anastasia Nichita, despre primul său Range Rover, la care a visat din copilărie
![(FOTO/VIDEO) „Am zis că el este, îl vreau și mi l-am luat.” Anastasia Nichita, despre primul său Range Rover, la care a visat din copilărie](https://cdn.digita.media/shok/2023/08/Screenshot-2023-08-04-121727-850x560.png)
Campioana mondială Anastasia Nichita conduce, de un an, un Range Rover de toată frumusețea. Este prima sa mașină, cumpărată din bani proprii, și un vis din copilărie, pe care a reușit să-l realizeze la 22 de ani. Cum și-a ales automobilul, dar și cum a obținut permisul de conducere, luptătoarea a povestit în cadrul emisiunii Neredactat, cu Rodica Ciorănică, scrie SHOK.md.
„Este un vis, pot să-i zic, pentru că îmi amintesc că atunci când eram mică, prin clasa a 6-a, alergam în parc și mereu treceam pe lângă o mașină și era exact așa, un Range Rover roșu. Atunci ziceam că vreau așa mașină, când o să cresc mare. Când am mers să-mi cumpăr automobil, nu mă gândeam la așa mașină, ci la cu totul alta și când am văzut mașina asta”, a relatat Anastasia Nichita.
„Am luat-o anul trecut, 22 de ani aveam. Nu este din salon, dar e într-o stare foarte bună, e prima mea mașină”, a mai povestit luptătoarea.
Anastasia spune că a obținut ușor permisul de conducere: „Spre uimirea mea, permisul l-am luat din prima. Poligonul l-am susținut din a doua încercare, pentru că aveam emoții, dar orașul l-am dat din prima și foarte ușor”.
Campioana susține că nu a făcut uz de numele său: „Eram și cu mască la față, nu aveam cum să mă cunoască”.
Cum a fost să urce la volanul unei mașini voluminoase, pentru prima oară, dar și cum conduce aflați din interviu:
În același interviu, Anastasia Nichita a dezvăluit, în premieră, că trebuia să poarte numele Daniela, așa cum a vrut mama sa, dar întâmplarea a fost să fie altfel.
În septembrie 2022, Anastasia Nichita scria istorie pentru Moldova, reuşind să câştige în finala Campionatului mondial (seniori) la lupte feminine de la Belgrad, Serbia.
În primăvara acestui an, Anastasia Nichita a povestit, în premieră, despre durerea cauzată de pierderea fratelui mai mare. „Când reveneam de la campionate, era mândru de mine, mă aștepta și anume după ce s-a întâmplat, veneam după campionate și așteptam să mă sune, iar el nu mă sună=a și pentru mine era foarte dificil”, a mărturisit sportiva.
În aprilie, Anastasia Nichita a devenit triplă campioană europeană. Luptătoarea din Moldova a cucerit medalia de aur la Campionatul European de la Zagreb.
În iulie, Anastasia Nichita a câștigat turneul din seria Ranking Series de la Budapesta. Luptătoarea, care este și polițistă de frontieră, s-a remarcat prin performanța sa în categoria de greutate 57 kg.