Ultima voință a lui Ion Druță, îndeplinită: Scriitorul va fi înmormântat la Lumânarea Recunoştinței din Soroca. Programul funeraliilor

Scriitorul Ion Druță va fi înmormântat la Lumânarea Recunoștinței din Soroca. În acest sens, Ministerul Culturii a anunțat programul funeraliilor elaborat în conformitate cu testamentul scriitorului, pentru a-i aduce un ultim omagiu, scrie UNIMEDIA.
Ceremonia funerară va avea loc pe 2 octombrie la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, ora 09:00 – 11:00.
După ora 11:30, corpul neînsuflețit al scriitorului va fi transportat spre Soroca.
La ora 14:00, la Lumânarea Recunoștinței, va avea loc Slujba religioasă, iar către orele 14:30 Ion Druță va fi înmormântat.
„Ministerul Culturii anunță că va omagia memoria și contribuția maestrului Ion Druță la dezvoltarea literaturii și culturii române, prin organizarea a unei serii de evenimente speciale, inclusiv o expoziție retrospectivă, spectacole teatrale și publicarea unei ediții aniversare a operei sale.
În ziua de 2 octombrie 2023, Compania „Teleradio-Moldova” va difuza programe din arhiva companiei, realizate în baza operelor scriitorului Ion Druță”, se arată în mesajul instituției.
Ziua de 2 octombrie a fost declarată zi de doliu național, în legătură cu funeraliile scriitorului Ion Druță. Un decret în acest sens a fost semnat de președinta Maia Sandu.
S-a lăsat liniște pe strada Ion Druță din satul Horodiște, raionul Dondușeni. Vestea despre trecerea în neființă a cutremurat nu doar întreaga comunitate literară, dar și pe toți consătenii marelui scriitor. Moartea lui Druță o deplânge chiar și fântâna din localitate, construită la inițiativa dramaturgului.
Autoritățile din țară vor acorda tot suportul necesar, dacă familia lui Ion Druţă va decide să-l înhumeze în Moldova. Anunţul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Culturii, care au menționat că instituția se află în contact permanent cu rudele scriitorului.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu un mesaj de condoleanțe în legătură cu decesul scriitorului Ion Druță.
Scriitorul Ion Druță a rugat, prin testament, să fie înmormântat la „patria mică” – Soroca. Mai mult, în cazul în care transportarea corpului în Republica Moldova va fi imposibilă, Druță a cerut să fie incinerat, iar „cenușa să fie transmisă nepoatei sale, care să o depună la monumentul „Lumânarea Recunoștinței” din Soroca”.
Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de condoleanțe, după decesul scriitorului Ion Druță. „Îl vom reciti cu drag și îi vom privi spectacolele cu multă emoție și de azi înainte”, a scris președinta.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un mesaj după decesul scriitorului Ion Druță.
Marele scriitor Ion Druță a murit pe 28 septembrie, la vârsta de 95 de ani.