Maia Sandu susține că membrii familiei sale sunt urmăriți de cel puțin câteva săptămâni
Membrii familiei Maia Sandu sunt urmăriți de cel puțin câteva săptămâni, afirmă însăși președinta. Aceasta îl acuză pe ministrul Pavel Voicu, care la comanda socialiștilor ar fi dispus acest lucru. Mai mult, Sandu declară că astfel de acțiuni se întâmplă nu doar în raport cu aceasta, dar și cu alți oameni politici care nu fac parte din PSRM. Chiar și așa, Sandu spune că nu depune o plângere, însă face apel la cetățeni să iasă la vot pentru a alege un parlament onest care va curăți instituțiile. Declarațiile au fost făcute la emisiunea Politica de la TV8, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.
„Ministru de interne a dispus urmărirea familiei mele, el pe mine nu mă poate urmări, dar se poate ocupa de membrii familiei mele. Este un abuz, dar asta se întâmplă, sunt elemente de sistem abuziv. Cel puțin câțiva sunt urmăriți, nu vreau să dau mai multe detalii, dar am această informație. De ceva timp, câteva săptămâni cel puțin, inclusiv fizic, asta nu se întâmplă doar în raport cu mine, dar și cu alți oameni politici care nu fac parte din PSRM.
Acțiunile mele sunt în primul rând să curățăm instituțiile, iar pentru asta trebuie să avem un Parlament care să susțină acest lucru. E clar că se face la comanda socialiștilor, dacă ministrul Voicu se ocupă de asta. Plângere nu voi depune, o să apelez la cetățeni să meargă la vot să voteze oameni onești”, a declarat Sandu.
Ministrul Pavel Voicu deocamdată nu a comentat acuzațiile.
Vezi video pe UNIMEDIA.