(video) Maia Sandu întâmpinată de militarii italieni sub imnul Republicii Moldova
Maia Sandu a fost întâmpinată ieri, de președintele italian, Sergio Mattarella cu onoruri militare, iar orchestra a interpretat imnul Republicii Moldova, scrie SHOK.md.
Sefa statului se află în aceste zile la Roma unde urmează să aibă mai multe întrevederi cu înalți funcționari de stat,, dar și o întâlnire cu reprezentanţii diasporei, Italia fiind ţara cu cea mai mare comunitate de moldoveni din Europa.
„Vizita oficială la Roma a început cu o discuție foarte bună cu Președintele Republicii Italiene, domnul Sergio Mattarella. Am vorbit despre stadiul actual al cooperării bilaterale, despre prietenia care leagă țările noastre și mi-am exprimat determinarea de a dezvolta în continuare relații bune de parteneriat cu Italia”, a scris aceasta pe pagina oficală de Facebook.
Precizăm că Maia Sandu se afllă într-o vizită de lucru la Roma, în perioada 18-20 iunie, la invitaţia președintelui italian.