Dragoste cu focuri de armă la Trușeni: Un bărbat, împușcat de iubitul fiicei sale, de 19 ani

 Dragoste cu focuri de armă la Trușeni: Un bărbat, împușcat de iubitul fiicei sale, de 19 ani
11Shares

Un bărbat din Trușeni a ajuns la spital, după ce a fost împușcat de către iubitul fiicei sale. Potrivit oamenilor legii, tânărul s-a ales cu un proces penal, iar arma care era deținută ilegal, a fost ridicată, scrie UNIMEDIA.

Pe data de 16 iulie, Inspectoratul de Poliție Buiucani a fost sesizat prin intermediul 112, precum că în comuna Trușeni ar fi avut loc împușcături. La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă, pentru stabilirea circumstanțelor.

În cadrul documentării s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost rănit în regiunea abdomenului, în urma unui conflict dintr-o armă pneumatică (halice).

În urma măsurilor întreprinse a fost stabilită identitatea tânărului care a efectuat împușcătura. Acesta are 19 ani.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar arma care era deținută ilegal a fost ridicată”, a declarat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Inspectoratului General de Poliție, Natalia Stati.

Potrivit pulsmedia.md, atacatorul s-a dovedit a fi iubitul fiicei bărbatului. Ulterior victima a fost transportată la un spital din capitală, unde s-a stabilit că are 7 răni în regiunea abdomenului, în urma unor focurilor trase dintr-o arma pneumatică, de model necunoscut.

Rănile nu erau penetrate, însă unele dintre alice au ajuns sub piele și bărbatul a avut nevoie de proceduri medicale.

 

11Shares

Lilia Strîmbanu

https://shok.md/