Alerte cu bombă la Parlament, Guvern, Aeroport, centre comerciale și la sediile Judecătoriei Chișinău

 Alerte cu bombă la Parlament, Guvern, Aeroport, centre comerciale și la sediile Judecătoriei Chișinău

Poliția anunță că a fost sesizată, astăzi, în jurul orei 14:05, prin intermediul poștei electronice, că mai multe instituții ale statului (Parlament, Guvern, instituții judecătorești, spitale), dar și centre comerciale și Aeroportul Internațional Chișinău au fost avertizate despre amplasarea obiectelor explozibile. La fața locului au fost orientate toate serviciile specializate, pentru a stabili toate circumstanțele, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

„Aeroportul Internațional Chișinău este la a treia amenințare în mai puțin de 48 de ore. De la ora 14:10, polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău au fost ridicați pe alarmă, pe motivul parvenirii unui mesaj de amenințare teroristă. Tot personalul din Aeroport, dar și călătorii au fost evacuați de urgență, la fața locului fiind prezente instituțiile specializate ale MAI, în vederea verificărilor.

În aceste circumstanțe, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost temporar oprită, ceea ce înseamnă că unele curse vor fi efectuate cu întârzieri”, anunță Poliția de Frontieră.

Mai devreme, a fost anunțată alertă cu bombă la Parlament, Aeroportul Internațional Chișinău și toate sediile Judecătoriei Chișinău.

În urma verificărilor, s-a dovedit că alerta a fost falsă. Aeroportul Internațional Chișinău și-a reluat activitatea în regim normal.

Duminica Lilia

https://shok.md/