Alina Zbancă, despre actuala guvernare: „Bocesc și ne spun zilnic că suntem săraci, seamănă mai mult a victime decât a lideri”

 Alina Zbancă, despre actuala guvernare: „Bocesc și ne spun zilnic că suntem săraci, seamănă mai mult a victime decât a lideri”

Fosta consilieră de la Ministerul de Interne, Alina Zbancă a venit cu un mesaj, către actuala guvernare. „Arătați-ne că munciți pentru oameni cu dăruire și că vreți să trăim bine, a menționat consiliera, scrie SHOK.md.

Pe pagina sa de Facebook, Alina a publicat un mesaj critic: ,,Treziți din somnul cel de veci Ministerele”.

„Noi suntem o nație care nu prea a gândit vreodată înalt și bogat. Adică așa au fost începuturile și educația primită din generație în generație, dar și vremurile cu adevărat grele.

Am ajuns în 2022, după 30 de ani de așa zisă independență, când o guvernare “pro europeană” și o clasă politică “a schimbărilor” ne îndeamnă să gândim sărac, să facem economii, să mai stăm în frig, să ne îmbrăcăm mai gros și să așteptăm, că primăvara e aproape.
Am ajuns să avem subiect de discuție la nivel național facturile la servicii comunale. O rușine pentru Stat e asta.
Avem nevoie de discursuri care încurajează și motivează oamenii să gândească la mai mult și la mai bine. Se cer politicieni care să vină cu soluții și propuneri, să ajute și să încurajeze cetățeanul să câștige mai mult, să trăiască în stabilitate.
Se bocesc și ne spun zilnic că suntem săraci și că peste tot în lume e complicat, seamănă mai mult a victime decât a lideri care conduc o țară. Așa nu mai ieșim noi din noroi și negativism. Moldova merită politicieni căliți, oameni care prin propriul exemplu dau curaj, acționează pragmatic și încrezut!
Mințiți-ne măcar că puteți rezolva, că merităm mai mult, că vă pasă. Îmbăcați-vă mai frumos, aranjați-vă aspectul fizic, pregătiți discursuri cu mesaje clare, umane și pline de conținut care să placă cetățeanului. Treziți din somnul cel de veci Ministerele. Arătați-ne că munciți pentru oameni cu dăruire și că vreți să trăim bine, decent, sănătos.
Mințiți-ne frumos chiar dacă prăpastia e la un metru distanță, căci de asta există PR. Măcar ceva bun să fie.
Nu ne mai îndemnați să fim săraci și răbdători și lăsați bocetele că sunteți totuși “oameni mari” în fruntea Moldovei”, a scris fosta consilieră.

Nu este pentru prima dată când Alina Zbancă vine cu mesaje critic. La sfârșitul lunii noiembrie, 2021, fosta consilieră a venit cu un comentariu, după ce Ana Revenco a declarat că mulți polițiști pleacă din sistem pentru că nu pot face față cheltuielilor. „Pleacă funcționarii nu pentru că „au credite”, nici pentru că „sunt semnale și se tem”, ei pleacă pentru că nu mai pot tolera excesul de zel”, a scris fosta consilieră.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și