Adda radiază de fericire, deoarece a reușit să își îndeplinească un vis pe care îl avea de ceva vreme. Artista a dat vestea cea mare pe rețelele de socializare, îCitește mai mult
Margot Robbie reacționează la scandalul iscat de nominalizările la Oscar:
Actrița Margot Robbie, vedeta filmului cu cele mai mari încasări din 2023, Barbie, a reacționat la scandalul iscat după ce nu a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță, scrie Citește mai mult
Nouă persoane, inclusiv doi copii mici, au fost rănite miercuri după ce un bărbat a aruncat deliberat cu o „substanţă corozivă” în Clapham, în sudul Londrei, a anunţCitește mai mult
Actorul moldovean Sergiu Voloc a ajuns din nou pe banca acuzaților, după ce s-a bătut cu vecinii, actori și ei. Acesta este învinuit de „vătămarea intenţionată medie a Citește mai mult
Accident la Drochia. O șoferiță, președinta organizației teritoriale a unui partid politic într-un raion din nordul țării, împreună cu trei pasageri, care se deplasa spre protestul din Chișinău, s-a Citește mai mult
Leul moldovenesc a înregistrat o slăbire în fața principalelor valute de referință, euro și dolarul american, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. În comparație cu ziua Citește mai mult
Meteorologia în Moldova astăzi indică o zi predominant însorită, cu o tendință spre cer senin pe parcursul întregii zile. Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, nu se așteaptă precipitații, iar Citește mai mult
Horoscopul zilei de 1 februarie 2024 spune că nativii din zodia Gemenilor primesc o veste bună. Cei mai mulți nativi din zodiac sunt bucuroși și par mulțumiți cu alegerile pe care le-au făCitește mai mult
Lola Crudu este concurentă la Survivor All Stars și face parte din echipa Războinicilor. Ea este originară din Chișinău dar stabilită în București. Povestea ei impresionantă începe cu dragostea Citește mai mult
Jandira Martini renumita actriță braziliancă din serialul „Clon” a decedat
Actrița Jandira Martini, renumită pentru rolul „Zoraide” din celebrul serial „Clon” s-a stins din viață la 78 de ani, scrie uol.com. Jandira Martini a decedat pe 29 ianuarie. Informația Citește mai mult