O tânără blocată de 18 luni pe insula considerată „perla Pacificului”: „Este foarte plictisitor”

 O tânără blocată de 18 luni pe insula considerată „perla Pacificului”: „Este foarte plictisitor”

Britanica Zoe Stephens, în vârstă de 27 de ani, a zburat în Tonga, arhipelagul din Pacificul de Sud, în martie 2020 și plănuia să rămână acolo doar pentru un weekend. După 18 luni, tânăra este blocată în continuare în insula din Pacific din cauza restricțiilor impuse de pandemie și nu știe când va putea pleca din acest loc, rămas unul dintre puținele din lume unde nu a fost înregistrat niciun caz de Covid, scrie SHOK.md cu referire la edition.cnn.

Zoe trăia în China de doi ani și jumătate atunci când a decis să călătorească în mai multe zone din Asia. A plecat în Coreea de Sud, iar în timp ce se afla acolo, numărul cazurilor de Covid din China a început să crească foarte mult. Zoe a ales să-și continue călătoria, crezând că dacă se întoarce în China va urma carantina. În încercarea de a scăpa, a ajuns în Tonga, țară aflată în Pacific, unde încă se află. Abia aici și-a dat seama că situația este gravă, pentru că țara în care tocmai venise urma să intre în lockdown.

„A durat aproximativ o săptămână până când zborurile au fost oprite complet. Am intrat într-o carantină foarte strictă de trei săptămâni. Nu puteai ieși din casă decât o dată pe săptămână ca să cumperi mâncare, iar când ieșeai numele tău și numărul mașinii erau înregistrate. În țară totul a fost închis. Magazine, restaurante, totul în afară de unul sau două magazine ciudate”, povestește Zoe, care trăiește într-o casă pe plajă.
„Tonga a intrat în stare de urgență în martie 2020 și de atunci a rămas complet închisă pentru cetățenii străini. Astfel, în țara cu puțin peste 100.000 de locuitori nu a fost confirmat niciun caz de infectare cu coronavirus”.

”Sunt probabil unul dintre puținii oameni din lume care nu a fost nevoit să poarte mască până acum. Nu am purtat mască în toată această pandemie”, a declarat tânăra care, de când este blocată pe insula exotică, s-a înscris la un masterat online în comunicații internaționale.

În primele luni, Zoe a crezut mereu că nu va dura mult până va putea să se reîntoarcă în China. A refuzat chiar și un zbor de repatriere către Europa, convinsă că va reveni în țara unde a trăit în ultimii ani.

”Nu vreau să fiu aici” După șase luni a înțeles însă că va trebui să mai rămână o vreme aici. Și chiar dacă mulți ar spune că a rămâne blocat pe o insulă exotică este cel mai bun mod în care poți petrece pandemia, tânăra nu se simte „norocoasă” pentru că a rămas acolo. ”Nu foarte mulți oameni pot accepta că sunt blocați pe o insulă fără prieteni și familie într-o țară în care nu au ales să trăiască. Bunica mea a murit de Covid-19 foarte repede, într-un moment în care nu exista posibilitatea ca eu să mă întorc”, povestește Zoe.

Spune că a încercat să profite cât mai mult de tot ce oferă insula, dar că unul dintre cele mai dificile lucruri a fost acela că prietenii ei din Marea Britanie i-au spus mereu că este foarte norocoasă că se află acolo.

 

 

 

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și