Bloggerița Maria Ciorici și-a șocat fanii! A lansat prima sa piesă, în colaborare cu Kapushon. VEZI VIDEOCLIPUL

Bloggerița Maria Ciorici și-a șocat fanii cu cea mai nouă realizare a sa. Aceasta s-a lansat oficial în lumea muzicii, cu prima sa piesă, realizată în colaborare cu rapperul Kapushon. Melodia, intitulată „Spune, mamă”, a acumulat peste 14 mii de vizualizări pe YouTube, în mai puțin de o zi, scrie SHOK.MD.
Maria Ciorici cântă despre dragoste, așa cum era de așteptat, dar într-un mod mai diferit decât s-au obișnuit să o vadă urmăritorii săi.
„Ani de zile, ani de-a rândul am visat să cânt, să mă audă o lume întreagă! Fiindcă nu aveau posibilități părinții, nu am putut merge să învăț la Conservator! Dar eu nu am încetat să cânt! De la 6 ani cântam nuntașilor când părinții mă luau cu ei la nunțile din sat – tare mult mai iubeam muzicanții din sat, pe doamna Nina și domnul Ion, stăteam numai lângă ei toată noaptea. Visul meu atunci se cocea! La orele de muzică mă duceam ca la o sărbătoare! Creșteam și cântam – cât am fost elevă în ansamblul ,,Doruleț”, apoi studentă cu Maria Iliuț în ansamblul ,,Crenguță de Iederă”, apoi la nunți în formația ,,Veselia”, apoi de acasă, din ai mei patru pereți – am devenit mămică și îmi creșteam fetița, dar de cântat tot nu m-am lăsat. Deschideam Live-ul pe Facebook și făceam dedicații muzicale lumii. Nu m-am oprit de cântat niciodată! Visul meu se cocea – visul meu să am propriul cântec, videoclip profesional, de calitate! Cu pași marunți am ajuns la acest vis, copt de ani de zile, prin război, prin multe săbii și bețe în roate. Sufletul meu era în furtună, dar nu mi-a potolit niciodată setea să cresc, din contra, m-a motivat să-mi demonstrez că EU POT! Dacă nu îmi voi face cu mâna mea, nimeni nu o va face în locul meu! Mereu am stat în spatele cuiva și cu un glas tremurând ,,ceream” – ,,vreau să îmi fac un cântec, vreau să fac un videoclip, vreau să devin o stea”! Răspuns: ,,Aha, eu nu sunt prost să investesc în ceea ce nu îmi va aduce bani”! Am investit eu, nu pentru ca să îmi aducă bani, dar ca să îmi realizez visul meu din copilărie – să cânt pe scenă, să cânt cântecul meu lumii, să devin o stea! Poate e târziu – am 32 de ani! Dar mai bine mai târziu decât niciodată! Eu am putut și voi putea în continuare! Tot ce fac și am făcut în viața mea este prin multă luptă și piedici, dar eu merg înainte și nu mă oprește nimeni și nimic! Per aspera ad astra! – e motto-un vieții mele! Eu am putut”, a scris bloggerița pe pagina sa de Instagram.
Clipul a fost realizat în incinta Muzeului Național de Istorie din Chișinău. Piesa se coace încă dinainte de Revelion, a relatat proaspăta interpretă.
Maria Ciorici a ținut să îi mulțumească rapper-ului Kapushon, care a scris versurile, pentru colaborarea frumoasă, dar și tuturor persoanelor implicate în realizarea clipului: „Lumeeeeee, mulțumeeeeesc! Eu sunt în șoc! „Spune, mamă” – e surpriza mea pentru voi, la care au muncit luni de zile oameni foarte talentați și profesioniști! Vă mulțumesc tuturor!”