Cleopatra Stratan și Edward Sanda se căsătoresc în această vară! Unde va avea loc luna de miere: „Vrem să fie surpriză”

 Cleopatra Stratan și Edward Sanda se căsătoresc în această vară! Unde va avea loc luna de miere: „Vrem să fie surpriză”

Veste de milioane în lumea mondenă! Cleopatra Stratan și Edward Sanda se căsătoresc vara aceasta. Cei doi au vorbit despre luna de miere, dar mai ales, au dezvăluit detalii despre cea mai importantă zi din viața lor, scrie SHOK.md.

Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au decis asupra celui mai important eveniment din viața lor. Cei doi au confirmat că nunta va avea loc chiar vara aceasta. Mai mult decât atât, artistul a dezvăluit că luna de miere alături de viitoarea sa soție ar putea fi în Maldive.

Edward Sanda încă lasă intrigă. Interpretul a declarat că nu vor să spună data exactă, deoarece va fi cu adevărat o surpriză. Cei doi se pregătesc din plin pentru ziua cea mare și așteaptă cu nerăbdare momentul în care vor spune cel mai frumos și sincer ”DA” din viața lor.

„Nunta o să se întâmple vara aceasta, nu dăm data exactă, vrem să fie surpriză pentru toată lumea. Iar luna de miere s-ar putea în Maldive, acolo ne dorim. Încă nu ne-am hotărât, cred că ne decidem după nuntă. Oricum vrem să fie undeva la căldură, liniște, relaxare”, a declarat Edward Sanda pentru impact.ro.

Potrivit spynews.ro, la rândul său, Cleopatra Stratan a adus numai cuvinte de laudă la adresa viitorului său soț, susținând că Edward este omul perfect pentru ea din toate punctele de vedere. Fiica lui Pavel Stratan spune că ea și iubitul său sunt compatibili în orice, dar mai ales, că în relația lor nu există strop de gelozie. Cei doi și-au înțeles de la început meseriile si totul merge ca pe roate.

„Legat de plecarea de acasă, o fac doar fizic, cumva. Părinții mei reprezintă ”acasă” pentru mine, indiferent unde aș fi, la București, la Chișinău sau în deșert. Așa este și Edi pentru mine. Ei își doresc pentru noi să fim fericiți! Edi este omul perfect pentru mine și caracterul meu, noi fiind compatibili în absolut orice! Nu suntem geloși, suntem artiști amândoi și știm că este vorba de munca noastră atunci când colaborăm cu alți artiști, fete sau băieți.”, a dezvăluit și Cleopatra Stratan pentru sursa citată.

Amintim, Cleopatra Stratan a fost cerută de soție chiar de ziua ei, la majorat!

Gritco Adriana

https://shok.md/

Citește și