Compozitorul Monty Norman, autorul temei muzicale „James Bond”, a murit la vârsta de 94 de ani

 Compozitorul Monty Norman, autorul temei muzicale „James Bond”, a murit la vârsta de 94 de ani

Compozitorul britanic Monty Norman, autorul temei muzicale originale a seriei „James Bond”, a murit luni, la vârsta de 94 de ani, a anunţat site-ul său oficial, potrivit Agerpres, care citează AFP.

„Cu mare tristeţe împărtăşim vestea decesului lui Monty Norman, survenit la 11 iulie 2022, după o scurtă boală”, indică site-ul, afişând o fotografie mare, alb-negru, în care compozitorul apare zâmbind.

Creată pentru primul film din saga, „Dr. No” (1962), versiunea muzicală a lui Monty Norman nu i-a convins pe producători, care i-au cerut lui John Barry (decedat în ianuarie 2011), un titan al muzicii de film („Midnight Cowboy”, „Out of Africa” etc.), să o retuşeze.

Acesta din urmă a revendicat apoi paternitatea operei, însă în martie 2001, Monty Norman a câştigat un proces de calomnie împotriva Sunday Times, care atribuise piesa muzicală lui John Barry. Monty Norman a obţinut în instanţă despăgubiri din partea ziarului, în valoare de 30.000 de lire sterline (48.000 de euro la acea vreme) pentru articolul apărut în octombrie 1997.

Născut în estul Londrei, într-o familie de evrei care a părăsit capitala britanică în primele zile ale Blitz-ului la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Norman a primit prima sa chitară la vârsta de 16 ani, oferită de mama sa, şi i-a descoperit pe Beatles şi pe Eric Clapton.

În anii ’50 şi la începutul anilor ’60 a cântat în formaţii de jazz, precum cele ale lui Cyril Stapleton, Ted Heath şi Nat Temple, şi a participat la emisiuni de varietăţi.

Alături de comicul Benny Hill, Norman a pornit în turnee, fiind pe rând cap de afiş, în funcţie de preferinţele oraşului în care se aflau: comedie sau muzică.

Apoi a început să compună, scriind cântece pentru Cliff Richard şi Tommy Steel, unul dintre pionierii rock-ului în Marea Britanie, precum şi pentru comedii muzicale precum „Make Me An Offer” şi „Expresso Bongo”.

Duminica Lilia

https://shok.md/