„Doamne, fă ce vrei cu mine, dar copilul trebuie să se nască”. Povestea unei tinere, care a rămas însărcinată, fiind bolnavă de leucemie

 „Doamne, fă ce vrei cu mine, dar copilul trebuie să se nască”. Povestea unei tinere, care a rămas însărcinată, fiind bolnavă de leucemie
0Shares

La doar 20 de ani, când avea tot viitorul înainte, a aflat că este bolnavă de leucemie. Nu a renunțat, însă, nici la studii, nici la viața personală, iar când a rămas însărcinată, a decis să păstreze copilul cu orice preț. Este povestea impresionantă a unei tinere din Moldova, care a relatat, în cadrul unui Monolog cu Dorin Galben, despre dificultățile pe care le-a înfruntat, pentru a da viață unei fetițe, dar și pentru a învinge boala cruntă, iar ulterior, și pentru a trece peste divorțul cu tatăl copilului.

„I-am spus mamei că o să trăiesc 80 de ani, o să mă căsătoresc și o să fac copii”

Victoria a aflat că e bolnavă de leucemie când era studentă, în ultimul an de facultate, în timp ce se pregătea să susțină examenele. Deși medicii nu au anunțat-o din start, ea a fost internată în Institutul Oncologic din capitală, iar despre diagnosticul care i-a fost pus și-a dat seama citind instrucțiunile de pe medicamentele care îi erau administrate. „Nu m-am speriat, am primit cu curaj vestea asta, cu toate că încă nu era totul clar. I-am spus mamei: eu o să trăiesc 80 de ani, o să mă căsătoresc și o să fac copii. Nu mi-a fost greu să accept diagnosticul pentru mine, mi-a fost greu să accept suferința celor de alături. Nu mi-am pus niciodată întrebarea de ce eu. Dacă mi-a dat Dumnezeu așa boală, înseamnă că îmi va da și puterea să trec peste ea, mi-am spus eu”.

„Am zis: Doamne, fă ce vrei cu mine, dar copilul trebuie să se nască sănătos”

Au urmat investigații în Kiev, care au confirmat diagnosticul, și ulterior tratamentul, care dădea rezultate bune. Nu a renunțat nici la studii, iar ulterior, în viața sa a apărut și un bărbat, care a și susținut-0, relatează Victoria: „A urmat o cerere în căsătorie, o nuntă foarte frumoasă, iar mai târziu am rămas însărcinată. Copilul nu a fost planificat. Sarcina la momentul dat era contraindicată, pentru că era prea devreme, eu încă eram în tratament, trebuiau să urmeze ani și apoi putea fi vorva despre o sarcină. Am zis: Doamne, fă ce vrei cu mine, dar copilul trebuie să se nască, trebuie să fie sănătos, pentru că nu are nicio vină.

Am renunțat la tratament pentru că este contraindicat să păstrezi sarcina și să continui același tratament de chimioterapie, e dăuntor pentru copil. După 7 luni, situația a început a se agrava, eu mă simțeam din ce în ce mai rău, ficatul era mărit, splina mărită. Burta era mare din cauza splinei mărite, copilul era undeva într-o parte, cu capul în jos, niciodată nu l-am văzut la USG. După 7 luni am mers totuși la institutul Oncologic, pentru că mi-am dat seama că nu mai aveau ce să îmi facă, nu putea fi vorba despre un avort în niciun caz. Când m-au văzut, Doamne Dumnezeule, nu o să uit fețele lor. Nu îi învinuiesc nici pentru ce au spus, poate au fost cuvinte care m-au jignit, dar era de așteptat, așa ceva nu vezi în fiecare zi. Medicul meu s-a speriat, m-a internat deodată și am rămas acolo. Rând pe rând intrau la mine, au fost și vorbe de genul „ai să mori””.

„Copilul are nevoie de mamă, pentru a crește”

Victoria își amintește ce i-a spus medicul care îi monitoriza sarcina: „Nu voi uita un moment când am mers la control, la domnul Scarlat. Pe mine mă interesa ce e cu copilul, l-am întrebat, iar dumnealui mi-a spus: Totul e bine, dar copilul are nevoie de mamă. Atunci m-am încăpățânat și am răspuns: copilul meu va crește cu mamă”.

„Medicii au spus că vor putea salva sau mama, sau copilul”

Victoria a fost programată să nască prin cezariană, însă soarta îi pregătise o surpriză. „Vineri seara, pe 5 septembrie, am fost dusă la Institutul Mamei și Copilului. A doua zi au făcut consiliu, m-au chemat pe mine, mama, soțul meu și acolo ni s-a spus că vom încerca să o salvăm pe una dintre ele: mama sau fetița. M-au programat pentru luni, la cezariană. Duminică, pe la amiază, au început contracțiile, durerile din ce în ce mai mari. M-am ridicat în sala de travaliul cu gândul că îmi vor face cezariană. Am născut natural, la ora 12:30 a venit pe lume fetița mea Nicoleta, care astăzi are 8 ani.

Era atât de micuță, când s-a născut avea o față cât un ou de Kinder. Și era așa de curățică, frumușică. Mi s-a spus: acesta nu e copil de incubator, ea caută de mâncare. Avea 2 kg și 47. Nu a stat în incubator. Când au venit medicii luni să îmi facă cezariana au aflat că am născut deja. Domnul Scarlat mi-a zis atunci: Numai cel de sus, noi nu avem aici niciun merit”, a relatat aceasta.

Problemele mai serioase au început mai târziu, după ce născuse

„Mi s-a început o hemoragie serioasă și ei credeau că e după naștere, complicații, că se va oprit și mă tot trimiteau la USG, nu se oprea hemoragia. M-au ridicat de 2 ori la operație, ca să îmi facă o extracție de uter și nu au putut. A treia oară am mers la operație și mi-au extras uterul, pentru că hemoragia nu se oprea. Chirurgul care urma să mă opereze mi-a zis: Victoria, te rog să te trezești, noi facem tot posibilul ca să fii bine, dar asta depinde de tine. M-am gândit că dacă un om străin pentru mine își face atâtea griji, eu o să mă trezesc. Și m-am trezit.

A urmat o lună de reanimare la Institutul Mamei și Copilului și apoi s-a luat decizia de a mă transfera la Institutul Ocologic, pentru că boala mea se agrava, după naștere și aveam nevoie să încep tratamentul pentru pneumonie. Dar făcusem o pneumonie foarte gravă, mă înădușeam, nu dormisem o săptămână, de frica să nu mor în somn. M-au intubat și am intrat în comă medicamentoasă. Încerc să înțeleg ce a simțit mama când m-a văzut intubată, este peste puterile unui om”, a povestit Victoria.

Medicii i-au spus mamei și soțului Victoriei să se pregătească, pentru că tânăra va muri

„Le-au spus să îmi aducă și fata, ca să ne luăm rămas bun. Eu am simțit că mi-au adus fata. Nu voi uite vorbele mamei: Vica, uite pe cine ți-am adus. Peste câteva zile m-am trezit din comă. Medicii se minunau, 3 zile în urmă eram pe moarte”.

După câteva luni de luptă cu boala și complicațiile apărute, Victoria a revenit acasă: „Urma să ne bucurăm de familie, fetiță, ne-am mutat la apartamentul nostru, a urmat o perioadă mai neplăcută. Niciodată nu m-am gândit că o sa ajung în așa momente, după atâttea sacrificii pe care le-am făcut, din partea mea, dar și din partea lui. M-a susținut și în perioada sarcinii, era bucuros, am simțit srpijin din partea lui… Ce a urmat nu pot justifica nici până acum. Au început probleme, certuri, violență și am zis că nu iert asta niciodată. A urmat divorțul. Fetița avea un an și trei luni când am luat-o de mână și am ieșit din apartamentul în care trăiam și ne-am despărțit. Mai urâtă experiență ca divorțul dintre doi oameni care s-au iubit nu există”.

„Nicoleta merită o viață frumoasă, pentru că ea s-a născut dintr-o mare luptă și a ieșit învingătoare”, a conchis Victoria.

Ce a urmat după divorț vedeți în interviu.

0Shares

Lilia Strîmbanu

https://shok.md/