Compromisul care ar fi fost propus de Kiev, anunțat de Kremlin: Demilitarizarea Ucrainei, după exemplul Suediei sau Austriei

 Compromisul care ar fi fost propus de Kiev, anunțat de Kremlin: Demilitarizarea Ucrainei, după exemplul Suediei sau Austriei
Moscova este pregătită să ia în considerare ideea transformării Ucrainei într-un stat demilitarizat cu propria sa armată, după exemplul Suediei sau Austriei, a declarat purtătorul de cuvânt de la Kremlin Dmitri Peskov, scrie SHOK.md cu referire la unimedia.

O astfel de propunere a venit din partea Kievul-ului, a anunțat de șeful delegației ruse la discuții, Vladimir Medinski.

Aceasta este o opțiune care se discută cu adevărat acum și care poate fi considerată un compromis real”, a spus Peskov.

Reprezentanții celor 2 țări și-au dat întâlnire de 3 ori în Belarus. Nici la ultima rundă de negocieri, părțile nu au găsit un compromis.

Ulterior, au anunțat că vor continua discuțiile în format online.

Totodată, săptămâna curentă au avut loc negocieri la Ankara dintre miniștrii Dmitro Kuleba și Serghei Lavrov. După circa 90 de minute de discuții, părțile nu au reușit să ajungă la un consens privind încetarea focului. Potrivit oficialului de la Kiev, încetarea focului este condiționată de solicitările înaintate de Putin. „Ucraina nu a renunțat și nu va renunța”, a declarat Kuleba, după întrevedere.

De partea cealaltă, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, anunță că Ucraina a primit pentru examinare propunerile Rusiei privind soluționarea conflictului din Ucraina, propus de delegația rusă la ultima rundă de negocieri.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și