Cum a afectat pandemia viaţa sexuală a oamenilor?

 Cum a afectat pandemia viaţa sexuală a oamenilor?

Un studiu efectuat pe 6,654 de persoane, din categoria de vârstă 18-59 de ani, a relevat modificări importante în viaţa sexuală a participanţilor în timpul pandemiei. Tinerii, cu vârste cuprinse între 18-24 de ani, au avut cele mai mari schimbări în privinţa vieţii sexuale, scrie SHOK.md cu referire la descopera.

Tinerii au conştientizat schimbări în viaţa lor intimă, mai exact în frecvenţa cu care făceau sex înainte de lockdown şi în timpul acestuia.

66% din cei cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani au recunoscut că au avut parte de un declin în vieţile lor intime. Mai mult, ei au raportat şi o scădere semnificativă a plăcerii sexuale pe care au resimţit-o în lockdown.

63% din cei intervievaţi au continuat să facă sex la fel de mult

La adulţi, lucrurile au stat ceva mai diferit. 63% din cei intervievaţi, categoria de vârstă 25-59 de ani, au raportat că au continuat să facă sex la fel de mult, sau de puţin, ca înainte de lockdown. Dintre aceştia, mai mult de trei sferturi, 76%, se aflau în relaţii de concubinaj, potrivit Mediafax.

Din cei 6,654 de oameni care au făcut obiectul studiului, 53% din ei au recunoscut că au făcut sexting sau au privit pornografie în perioada lockdownului.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și