Cum te protejezi de caniculă. Sfaturi utile pentru o vară răcoroasă

 Cum te protejezi de caniculă. Sfaturi utile pentru o vară răcoroasă
0Shares

Efectele creșterii temperaturilor și ale căldurii extreme duc la numeroase boli și decese în fiecare an. Pentru mulți oameni, vremea caldă este un moment pentru activități în aer liber pline de distracție. Cu toate acestea, temperaturile extreme și activitățile în aer liber nu sunt cea mai sănătoasă alegere, mai ales în perioadele în care temperaturile depășesc 35 de grade. Adulții mai în vârstă, copiii mici și persoanele cu afecțiuni cronice prezintă un risc ridicat de boli cauzate de căldură și de deces, scrie SHOK.md cu referire la libertatea.ro.

Când temperaturile sunt extrem de ridicate, trebuie să iei măsuri pentru a te proteja. Iată câteva sfaturi despre cum să te protejezi de caniculă.

Stai într-o locație interioară cu aer condiționat cât de mult poți. Bea multe lichide, chiar dacă nu îți este sete. Programează cu atenție activitățile în aer liber și evită să ieși în intervalul 13:00- 18:00. Poartă haine largi, ușoare, de culoare deschisă și protecție solară. Fă dușuri reci sau băi pentru a te răcori.

Nu lăsa niciodată copii sau animale de companie în mașină singuri, când temperaturile sunt extreme. Nu face sport în cele mai fierbinți momente din zi. În schimb, aleargă, plimbă-te sau fă exerciții în partea mai rece a zilei, dimineața sau seara, când soarele apune.

Poartă bumbac, astfel încât transpirația să se poată evapora. Acoperă-ți capul când ieși afară cu o eșarfă, șapcă sau pălărie. Bea multe lichide pentru a înlocui fluidele pe care le pierzi din transpirație.  Folosește un ventilator când ești înăuntru și stai doar la umbră, atunci când ieși afară. Nu bea băuturi alcoolice sau băuturi cu cofeină deoarece accelerează pierderea de lichide. Nu îmbrăca bebelușii în pături sau în haine groase.

Ei nu tolerează bine căldura, deoarece glandele lor sudoripare nu sunt bine dezvoltate. Unii oameni transpiră mai mult decât alții. Cei care transpiră în exces ar trebui să bea cât mai multe lichide în zilele fierbinți.
Băuturi dulci cu cofeină Frappe-urile, deși sunt răcoritoare, au un conținut mare de zahăr și conțin cofeină, două lucruri care duc la deshidratare.

Sucuri cu zahăr carbogazoase Sucurile dulci carbogazoase nu sunt deloc recomandate, deși mulți apelează la ele pentru a se răcori. De fapt, ele nu fac decât să provoace și mai multă sete, să deshidrateze și să ridice nivelul glicemiei în corp, lucru care poate fi periculos, mai ales vara.  Băuturi alcoolice

De asemenea, băuturile alcoolice sunt extrem de periculoase vara. Nu doar că deshidratează, dar ele pot provoca adevărate intoxicații. Cu toate acestea, alcoolul conține mult zahăr și pe lânga starea de amețeală pe care o poate induce consumul ridicat, el ridică glicemia din corp.

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/