Femeia din Cimișlia, dispărută de 3 săptămâni, a fost găsită: Ce spune Poliția
David Sassoli, președintele Parlamentului European, a murit marți dimineață într-un spital din Italia

David Sassoli, președintele Parlamentului European, a murit marți dimineață la ora 02:15, ora României, în Italia, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia. Avea 65 de ani. Acesta era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii „grave” cauzate de o disfuncție a sistemului imunitar, scrie SHOK.md cu referire la digi24.
„Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit la ora 1:15 la data de 11 ianuarie, la spitalul din Aviano, Italia, acolo unde a fost internat. Data și locul funeraliilor vor fi comunicate în următoarele ore”, a scris Roberto Cuillo pe Twitter.
În septembrie 2021, David Sassoli a fost diagnosticat cu pneumonie, după ce a fost infectat cu o bacterie numită Legionella, și internat într-o clinică din Strasbourg. Președintele Parlamentului European a avut nevoie de două luni pentru a se recupera. Ulterior acesta a revenit la activitatea politică, iar în noiembrie a anunțat că lupta cu boala sa nu s-a încheiat: „Am avut febră foarte mare și am fost spitalizat la Strasbourg. M-am întors apoi în Italia, pentru a mă recupera, însă, din păcate, boala a revenit”, a spus David Sassoli într-un mesaj video.
Pe 26 decembrie a fost din nou internat fiind stabilite „complicații grave în urma unei disfuncții a sistemului imunitar”.
În ultimul mesaj postat pe Twitter luni, 10 ianuarie, la 9 dimineața, David Sassoli și-a exprimat condoleanțele pentru decesul jurnalistei italiene Silvia Tortora.
David Sassoli a avut o lungă carieră în jurnalism, iar în 2019 a fost ales Președinte al Parlamentului European. Acesta se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul European va alege un nou preşedinte, întrucât a ajuns la jumătatea acestei legislaturi.
David Sassoli avea 65 de ani.