Ed Sheeran: „Atâția artiști vor să dau greș. Când ies albumele mele pe piață încep practic jocurile olimpice ale insultelor”

 Ed Sheeran: „Atâția artiști vor să dau greș. Când ies albumele mele pe piață încep practic jocurile olimpice ale insultelor”

Ed Sheeran este unul dintre cei mai cunoscuți și bogați artiști din lume. Dar faima vine la pachet, în multe cazuri, și cu un preț mare. Sheeran a dezvăluit într-un nou interviu că Elton John și rapperii Stormzy și Dave sunt singurii muzicieni pe care îi cunoaște și care îi sunt cu adevărat alături, scrie SHOK.md cu referire la profm.

Invitat la podcastul Halfcast, autorul hitului „Shape Of You”, în vârstă de 30 de ani, a declarat: „În ceea ce privește oamenii care îmi sunt cu adevărat alături și vor să câștig… Cunosc atât de mulți artiști care, ori de câte ori reușesc, iau în derâdere acest lucru și de fapt vor să eșuez.”

Vorbind despre proaspăta lansare a noului său album „Equals”, el a adăugat: „Stormzy, producătorul Fraser T Smith, Dave și Elton John mi-au trimis cu toții e-mailuri despre album. Atât de mulți artiști doresc să eșuez. Dar nu mi-ar spune niciodată asta în față, dar știu. Stau cu mulți oameni de vorbă și aud lucruri.”

Cu Stormzy, Ed a colaborat de două ori până acum. „Stormzy este cea mai bună persoană de succes pe care o cunosc, el chiar este cu adevărat încântat de reușitele mele”, a explicat Sheeran. „Nu am mulți prieteni care să fie muzicieni celebri. Am o mulțime de cunoștințe, sunt oameni cu care ies, dar pe Stormzy îl consider fratele meu.”

Ed a mai spus, de asemenea, că noul său album a fost „aspru criticat în presă”: „Criticii muzicali mă urăsc”.

„Toată lumea s-a hotărât deja”, a adăugat el despre noua sa lansare. „Când ies albumele mele pe piață încep practic jocurile olimpice ale insultelor”.

Ed Sheeran și Adele sunt doi dintre cei mai iubiți artiști din lume. Însă profesional nu au colaborat niciodată, deși se știu de foarte mulți ani. Într-un interviu pentru „Carolina with Greg T in the Morning Show” de la WKTU, muzicianul în vârstă de 30 de ani a explicat motivele pentru care nu a făcut încă echipă cu ea.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și