(FOTO/VIDEO) „Am iubit curat, dar liniștea mea este o prioritate”: Nicolle Trifan a anunțat despărțirea de Radu Salamalichi

 (FOTO/VIDEO) „Am iubit curat, dar liniștea mea este o prioritate”: Nicolle Trifan a anunțat despărțirea de Radu Salamalichi
0Shares

Influencerița Nicolle Trifan a anunțat că relația sa cu Radu Salamalichi a ajuns la final. Aceasta a făcut publică despărțirea printr-un mesaj emoționant, în care a vorbit despre încercările prin care au trecut împreună, sentimentele investite în relație și decizia de a merge mai departe pe drumuri separate.

Nicolle a mărturisit că nu este ușor să rezume în câteva imagini o poveste în care a crezut din tot sufletul și în care a investit tot ce a avut mai bun. Dincolo de ceea ce au văzut urmăritorii pe rețelele sociale, influencerița spune că au existat numeroase încercări de a salva relația, despre care doar ei doi cunosc toate detaliile.

„Este greu să rezumi în câteva imagini o poveste în care ai crezut cu tot sufletul și în care ai investit tot ce ai avut mai bun.

Dincolo de ecran, rămân amintirile unui drum lung, cu încercări repetate și lupte purtate în doi pentru a repara ceea ce se destrăma, pe care doar noi le-am cunoscut cu adevărat.

Însă am învățat că o relație nu poate trăi doar din melancolia trecutului sau din iluzii. Ea are nevoie de prezență, de afecțiune și de o siguranță emoțională care trebuie să vină firesc, zi de zi.

Atunci când conexiunea se stinge și realizezi că, deși împărțiți același spațiu, priviți deja în direcții complet diferite, cel mai curajos act de maturitate este să te oprești.

Plec mai departe cu inima împăcată că am iubit curat, dar și cu certitudinea că liniștea mea este o prioritate.

Sunt recunoscătoare pentru tot ce a fost cândva frumos, dar povestea noastră se încheie aici. De acum, fiecare își vede de drumul său”, a transmis Nicolle.

Посмотреть эту публикацию в Instagram

Публикация от Nicolle Trifan (@nicolletrifan)

O relație care a evoluat rapid

Nicolle Trifan și Radu Salamalichi și-au făcut publică relația în vara anului 2025. Cei doi au atras atenția internauților prin fotografiile romantice, călătoriile împreună și momentele împărtășite în mediul online.

Relația lor a evoluat rapid, iar în mai 2026, influencerița povestea că cei doi s-au mutat împreună la doar două săptămâni după ce s-au cunoscut.

Acum, după o perioadă în care au împărtășit cu urmăritorii lor numeroase momente din viața de cuplu, Nicolle a confirmat că povestea lor de dragoste s-a încheiat.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md