Ed Sheeran va primi despăgubiri de peste 1 milion de euro după ce a câștigat procesul în care era acuzat de plagiat

 Ed Sheeran va primi despăgubiri de peste 1 milion de euro după ce a câștigat procesul în care era acuzat de plagiat

Ed Sheeran a obţinut despăgubiri de peste 1 milion de euro, care i-au fost acordate pentru acoperirea cheltuielilor de judecată în urma procesului câştigat recent în faţa a doi cântăreți care l-au acuzat de plagiat, scrie SHOK.md, cu referire la presa străină.

La începutul lunii aprilie, artistul britanic, în vârstă de 31 de ani, a obţinut câştig de cauză la Înalta Curte din Londra după un proces pe care starul pop l-a considerat emblematic pentru practicile abuzive care subminează industria muzicală, notează AFP, citată de Agerpres. Conform deciziei pronunţate de instanţa britanică, Ed Sheeran nu a copiat, nici „deliberat”, nici „inconştient”, o parte din linia melodică a cântecului „Oh Why” lansat în 2015 de Sami Chokri şi Ross O’Donoghue atunci când a compus piesa lui de mare succes „Shape Of You” (2017), unul dintre cele mai bine vândute single-uri din lume.

Într-o hotărâre complementară ce a fost anunţată marţi, judecătorul Antony Zacaroli a decis că reclamanţii vor trebui să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 916.200 de lire sterline (1,067 milioane de euro).

În timpul procesului, care a durat 10 zile în luna martie, cele două piese au fost difuzate în sala de judecată, precum şi, dintr-o eroare regretabilă, un fragment dintr-un cântec încă nelansat al starului britanic.

Ed Sheeran a dezminţit atunci că ar fi „împrumutat” idei de la compozitori mai puţin cunoscuţi, în timp ce avocatul reclamanţilor, deşi a recunoscut „geniul muzical” al celebrului artist pop, a declarat despre acesta că este „o coţofană”, referindu-se la o pasăre acuzată uneori că „fură” diverse obiecte strălucitoare.

Citește și