Erupție uriașă a vulcanului Semeru din Indonezia. Imagini cu oameni fugind de norul de cenușă. Unele zone s-au întunecat complet

 Erupție uriașă a vulcanului Semeru din Indonezia. Imagini cu oameni fugind de norul de cenușă. Unele zone s-au întunecat complet

O erupţie a vulcanului Semeru, din sud-estul insulei Java, a acoperit sâmbătă cu cenuşă mai multe localităţi din apropierea acestuia, fără ca deocamdată echipele de intervenţie să fi informat despre posibile victime, scrie SHOK.md cu referire la digi24.

Numeroşi locuitori din Lumajang au fugit din zonă în timp ce în spatele lor avansa un uriaş nor de cenuşă şi fum, potrivit înregistrărilor video publicate pe reţelele de socializare. Vulcanul Semeru, cu o înălţime de 3.676 de metri, este printre cei mai activi din această ţară, conform Agerpres.

Erupţia a avut loc în plină zi în jurul orei locale 15:30 (8:30 GMT), însă norul dens de cenuşă a cufundat în întuneric zonele învecinate vulcanului.

Agenţia naţională de vulcanologie a situat la 2 nivelul de risc în zonă (din maximum 4) şi a emis o alertă de zbor pentru avioanele care survolează regiunea.

Agenţia de gestionare a dezastrelor din Indonezia a informat pe reţelele de socializare că au fost trimise în regiune echipe de intervenţie pentru a evalua riscurile.

În afara daunelor provocate vehiculelor şi mai multor case, cel puţin un pod s-a prăbuşit, a informat agenţia pe Twitter.

Indonezia, o ţară în care se află 127 de vulcani activi, se situează în aşa numitul „Inel de foc al Pacificului”, fiind afectată frecvent de cutremure adesea de mică intensitate.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și