Prințul Harry acuză presa britanică de practicarea interceptărilor telefonice la scară largă
Fetiţă de 9 ani, rămasă fără braţ după bombardamentele din Kiev: „Nu știu de ce m-au împușcat rușii. Sper că a fost un accident și că nu au vrut să mă rănească”

Chirurgii din Kiev au fost nevoiți să amputeze brațul unei fetițe de nouă ani pentru a-i salva viața după ce a fost prinsă într-un schimb de focuri şi bombardamente în încercarea de a fugi din calea războiului. Tatăl copilei nu a reuşit să supravieţuiască, scrie SHOK.md cu referire la observatornews.
Tatăl ei a fost ucis, dar ea, mama şi sora ei au reuşit să scape fugind în mijlocul străzii, apoi adăpostindu-se într-o pivniţă. Sasha însă fusese împuşcată şi se afla în stare gravă. Şi-a revenit, apoi şi-a pierdut conştiinţa de mai multe ori timp de două zile, înainte de a fi transportată la un spital din apropiere, pe o targă provizorie, de către voluntari care fluturau un steag alb în faţa soldaţilor ruşi
„Nu știu de ce m-au împușcat rușii. Sper că a fost un accident și că nu au vrut să mă rănească. Am fost împușcată în braț. Am alergat după sora mea. Mama mea a căzut. Am crezut că este sfârșitul. Dar ea nu era moartă, ci doar se adăpostise de focuri de armă. Se ascundea. Atunci mi-am pierdut cunoștința. Cineva m-a dus într-o pivniță. Am primit ceva tratament acolo. Și apoi unii oameni m-au dus pe un prosop la spital”, a povestit Sasha, de pe un pat de spital.